Prăbuşirea spectaculoasă a imperiului unui milionar român

Ultima actualizare:

    Miliardarul Constantin Comănescu a fost apropiat de autoritățile localeFOTO: adevarul.ro
Miliardarul Constantin Comănescu a fost apropiat de autoritățile localeFOTO: adevarul.ro

Proprietăţile milionarului ieşean Constantin Comănescu sunt vândute bucată cu bucată, iar cele mai importante companii din portofoliu se apropie cu paşi repezi de faliment. Valoarea datoriilor ce trebuie restituite băncilor şi celorlalţi creditori depăşeşte suma de 286 milioane lei.

Regele fierului vechi din Iași a ajuns falit, scrie adevarul.ro. O prezenţă constantă în topurile celor mai bogaţi români până nu demult, cu o avere de 60 – 70 milioane de euro, omul de afaceri ieşean Constantin Comănescu (56 ani) îşi vede agoniseala de-o viaţă vândută bucată cu bucată.

În vremea în care afacerile îi mergeau ca pe roate, Comănescu era un personaj influent şi în legături strânse cu mediul politic sau administrativ local, figurând inclusiv pe lista afaceriştilor care au sponsorizat echipa locală de fotbal. Majoritatea firmelor pe care le deţine sunt intrate în insolvenţă sau faliment, astfel că terenurile şi clădirile pe care le-a achiziţionat în timp în toată ţara cu ajutorul unor credite bancare sunt scoase acum la vânzare chiar şi cu jumătate din preţul de piaţă.

Comănescu şi-a creat „imperiul” de firme în jurul companiilor Remat SA, specializată pe colectarea şi prelucrarea materialelor reciclabile şi Com Beton SA, o cunocută firmă de construcţii, scrie adevarul.ro.

În cazul Remat, societate ce are de restituit creditorilor circa 150 milioane lei, Tribunalul Iaşi a dispus intrarea în faliment în luna iulie a acestui an.

Raportul privind intrarea în faliment a companiei Com Beton, cu datorii totale de 136 milioane lei, a fost depus la instanţă, termen pentru pronunţare fiind stabilit pentru data de 14 decembrie.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ilie Bolojan FOTO Mediafax
image png
image png
front 1 jpg
Peste, Mihaela Bilic, foto Shutterstock, Facebook jpg
Dr  Virgiliu Stroescu, foto Instagram  jpg
Netflix HBO Max warner bros jpg
cea mai tanara miliardara din lume are 29 de ani a avut o idee care a imbogatit o rapid 1029087 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net