Pregăteşte-ţi casa pentru cheful de Revelion

Ultima actualizare:

Chiar dacă stai într-o garsonieră poţi să-ţi inviţi prietenii şi să dai un chef reuşit cu până la 15 persoane. Trebuie, mai întâi, să eliberezi cât mai mult spaţiu. Întinde canapeaua extensibilă şi strânge toate mărunţişurile şi obiectele de ornament care îţi decorează diverse zone.

Obiectele fragile, cum sunt vasele din ceramică, oglinzile, vazele etc. trebuie puse la loc sigur. În focul distracţie se pot întâmpla accidente. Dacă ai un covor mare, deschis la culoare, mai bine l-ai strânge şi ai aşeza în locul lui, pe jos, perne mari de puf sau tabureţi. În felul acesta creezi mai multe locuri şi eviţi pătarea covorului.

Şi holul trebuie eliberat de hainele, genţile şi încălţările tale, astfel încât şi musafirii să aibă loc să-şi lase lucrurile. Nu-i lăsa să se descalţe. Codul bunelor maniere spune că nu trebuie să te descalţi când mergi în vizită, iar asta mai ales la o petrecere, unde se presupune că te-ai chinuit să-ţi asortezi rochia cu pantofii, iar ei fac parte din ţinuta ta.

Nu uita să decorezi puţin locul pentru a introduce oaspeţii în aerul de sărbătoare. Nu ne referim aici la baloane sau instalaţie electrică, ci mai degrabă la un decor chic, cu lumânărele şi decoraţiuni de iarnă.

Unde întinzi masa? Simplu - la bucătărie sau în dinning. Ar fi neplăcut să stai toată noaptea într-o cameră cu miros de sarmale şi cârnaţi. Mâncărurile grele le serveşti în bucătărie, unde poţi amenaja un bufet, iar invitaţii îşi iau pe farfurii şi pot mânca pe perne, în living. Tot acolo poţi pune, eventual, o masă mai mică, pentru pahare şi ceva de ronţăială.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
DaVinciDNA jpg
judecata, foto shutterstock jpg
canyon copper smith instagram jpg
sîrski și zelenski   pokrovsk FOTO profimedia jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
o fosta fabrica de bere din cluj veche de peste doua secole a fost scoasa la vanzare la cat e evaluata 1037452 jpg
Ilse Koch FOTO Reddit jpeg
maia sandu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net