Premieră medicală în România. O fetiță de o lună a fost operată pe inimă
Patru specialiști români și străini au reușit să opereze cu succes, pentru prima dată în România, la o clinică privată din Sibiu, o fetiță de doar o lună, relatează Agerpres. Micuța avea o malformație gravă la inimă.
„O premieră în medicina românească: este vorba de o fetiță de o lună, născută în maternitatea spitalului (...) de la Sibiu, cu o malformație cardiacă gravă. Este vorba de o stenoză congenitală a valvei aortice, care a fost rezolvată cu succes de echipa de cardiologie intervențională pediatrică formată din doctorul Florescu și profesorul Liuba de la Universitatea din Lund”, a declarat unul din membrii echipei de chirurgic, dr. Victor Costache.
Potrivit acestuia, operația (valvuloplastie cu balon pentru stenoză aortic), efectuată vineri a durat două ore, iar starea copilului este foarte bună. Fetița a fost deja externată din spital.
Practic, cardiologii au introdus un balonaș de câțiva milimetri, în doar două secunde, în valva aortei, care permite ulterior copilului să respire normal.
Tehnica folosită la Sibiu este una care se utilizează de ani de zile în restul Europei.
„O stenoză de valvă aortică la vârsta de o lună prezintă dificultăți majore, indiferent de varianta de tratament aplicată, indiferent că e vorba de chirurgie, fie că e vorba de tratament prin cateter. (...). Copilașii mici sunt foarte sensibili, sunt sensibili în principal în momentul în care prin valvă introducem cateterul și valva se dilată. Riscul de complicații există și este foarte mare și o astfel de malformație duce întotdeauna la moartea copilașului”, a explicat prof. dr. Petru Liuba.
Specialiștii susțin că e foarte important să se intervină cât mai repede după ce se depistează că un copil suferă de o malformație la inimă. Astfel, acești copii se recuperează foarte repede. Practic, fetița operată vineri a fost externată sâmbătă și nu trebuie să i se dea nici un medicament. Părinții vor trebui doar să ducă acest copil la controale periodice.
Părinții își pot da seama destul de ușor că un copil suferă de malformații congenitale cardiace, dacă observă că acesta nu crește, respiră prea repede și nu mănâncă.
„De obicei, la copilașii mici, semnele majore de boală severă cardiacă congenitală sunt lipsă de creștere, respirația accentuată, rapidă și probleme de alimentație. Cele trei semne mari. Copilașul care nu crește, care nu mănâncă bine, care respiră repede ridică întotdeauna suspiciune de boală cardiacă congenital”, a explicat prof. dr. Petru Liuba.
Cel mai vizibil semn, dar și cel mai îngrijorător, este atunci când un copil se învinețește, conform specialiștilor.
Potrivit prof. dr. Petru Liuba, 1% din totalul copiilor suferă de o boală cardiacă congenitală. Din acești copii cu boli cardiace congenitale, doar o treime au nevoie de operații.
Părinții fetiței de la Sibiu, care a fost salvată prin operație, au plătit între 4.000 și 5.000 de euro, la clinica privată, conform oficialilor spitalului.
Tatăl fetiței spune că acum se bucură că a avut șansa să-i fie operat copilul cu succes.
„Am aflat chiar după naștere, după două zile. (...) Ca veste, am fost puțin bulversați, după aceea ne-am mai informat, doctorii ne-au dat mai multe informații. Am aflat de valvoplastie cu balonaș. (Copilul este acum — n.r.) foarte bine, am fost plăcut surprinși că după această intervenție a doua zi se și externează, nu trebuie să stea mai mult. Nu e ca o intervenție chirurgicală. E mult mai ușoară pentru copil. Suntem bucuroși că totul a decurs foarte bine”, a mărturisit, sâmbătă, tatăl fetiței operate la Sibiu.