Premieră! Terorist Al Qaeda, condamnat în România

Ultima actualizare:

    Teroristul a fost reținut în 2011
Teroristul a fost reținut în 2011

Un cetățean irakian membru al grupării Al-Qaida a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare pentru terorism. Este prima sentință dată în țara noastră pentru această infracțiune.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pe cetăţeanul irakian Al Dulaimi Ali Asae Mohamad. Acesta este acuzat de procurorii DIICOT că a înlesnit intrarea şi ieşirea din România a cinci cetăţeni irakieni care au săvârşit acte teroriste în favoarea organizaţiei Al Qaeda. De asemenea, instanţa i-a interzis irakianului dreptul de a se afla pe teritoriul țării noastre pentru o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei. Teroristul a fost reţinut în decembrie 2011. Potrivit anchetatorilor, sub identitatea sa reală sau folosind identităţi false şi prin intermediul a patru societăţi comerciale, a sprijinit intrarea pe teritoriul statului român a cetăţenilor irakieni Omar Farid Ahmed, Falah M. Salem, Aqeel Mohamed Dhuyab, Omar Kh. Assey şi Mutasier KH. Aassi, persoane cercetate sau urmărite penal pentru săvârşirea de acte de terorism în numele organizaţiei Al Qaeda, în Irak. Al Dulaimi Ali Asae Mohamad se afla în mod ilegalîn România, deşi a fost declarat indezirabil.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net