Premierul Viorica Dăncilă în Parlamentul European: ”Nu am venit să dau socoteală”

Ultima actualizare:

    Viorica Dăncilă acuză Parlamentul European că impune României reguli care nu se aplică în alte țări
Viorica Dăncilă acuză Parlamentul European că impune României reguli care nu se aplică în alte țări

Premierul Viorica Vasilica Dăncilă și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans au avut discursuri foarte dure, dar total opuse, în Parlamentul European, despre situația justiției din România. Șeful Executivului român a avut un discurs agresiv, în care practic a tras la răspundere reprezentanții Parlamentului European

Frans Timmermans a vorbit primul și a continuat, ca și în zilele trecute, să”tragă de urechi”Guvernul Dăncilă pentru modificările legilor justiției și pentru modul în care forțele de ordine au reacționat la”mitingul diasporei”din 10 august. El a avertizat că oficialii Comisiei Europene nu vor ezita ”să treacă la acțiune”, pentru că ultimele evoluţii în justiției și în privința respectării drepturilor omului sunt o sursă de îngrijorare pentru Comisia Europeană.

Liderii Parlamentului European avertizează Guvernul

“Comisia va trage concluziile adecvate dacă amendamentele la codurile penale, legile justiţiei şi legea conflictelor de interese sunt promulgate fără a ţine cont de preocupări(…)Comisia va utiliza toate mijloacele aflate la dispoziţia ei, fie MCV, fie altele. Comisia face apel la România să pună procesul de reformă înapoi pe făgaşul normal”, a amenințat Timmermans.

În replică, premierul Viorica Vasilica Dăncilă a jucat cartea patriotismului în fața Parlamentului European. În plus, a ținut să precizeze că toate acuzele sunt false și se datorează Opoziției, care vrea să răstoarne prin orice mijloace forțele politice care au câștigat alegerile din 2016.

Viorica Dăncilă a atacat rapoartele Parlamentului European

”Spun de la început că nu am venit să dau socoteală. Am venit pentru că vă prețuiesc și vă respect. Cer, însă, aceeași prețuire și același respect pentru poporul român pe care-l reprezint. Există decizii judecătorești care arată cum s-au falsificat probe, pentru a crea vinovății. Nimic despre aceste lucruri în rapoarte MCV. Asta înseamnă că acest mecanism și-a ratat menirea. Cer oficial să se spună cine a redactat raportele MCV?”a declarat tăios premierul Dăncilă

Premierul a adus drept argument pentru modificarea Legilor Justiției, abuzurile procurorilor.

”Prin ”dosare contrafăcute”, au fost înlăturaţi din funcţie un judecător CCR, 4 judecători ICCJ, un procuror general, un şef de parchet superior. Toţi au fost achitaţi, dar ei au fost înlăturaţi. Noile legi ale justiţiei le redau magistraţilor independenţa. Independenţa e totală, nicidecum restrânsă şi vă asigur că avem bună credinţă şi vom ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia”, a mai spus Dăncilă, precizând că, după ce a prezentat acestea ”abuzuri” în plenul PE, nimeni nu mai poate spune că nu le cunoaşte.

 În legătură cu modul în care Jandarmeria a reacționat la mitingul din 10 august, Dăncilă a reluat tema PSD, că a fost vorba de un protest neautorizat și a spus că nu poate accepta “sub nicio formă” ca această instituţie să fie acuzată pentru “acţiuni şi proceduri practicate peste tot în Europa”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net