Preotul acuzat de omor la botez: «Nu am greşit cu nimic»
Deşi părinţii copilului îl acuză pe preot de tentativă de omor, acesta spune că a botezat mii de copii până acum şi că nicidată nu s-a întâmplat să înece pe cineva.
"Eu nu am greşit cu nimic. Dacă botezul înseamnă tentativă de omor, unde este credinţa lor?", se întreabă slujitorul Domnului.
Părinţii micuţei spun că preotul a greşit, deoarece nu i-a astupat copilului gura sau nasul înainte de a-l scufunda în apă.
Pe de altă parte, părintele spune că aşa a învăţat să boteze şi că de vină sunt părinţii, care nu au avut credinţă.
"Nu cred că asta a fost principala cauză. A fost panica părinţilor, nu ştim ce viaţă au avut ei până acum. Tot mai des părinţii cred că această metodă de botez este depăşită, dar botezul înseamnă afundare, nu stropire sau picurare. Să ne uităm în urmă, am botezat mii de copii până acum", a declarat părintele pentru Acasă TV.
Atât medicii, cât şi superiorii preotului spun că acesta nu a greşit cu nimic, deoarece botezul durează doar câteva fracţiuni de secundă.
"Există riscul mai mare de înecare dacă îi ţii mâna la gură sau la nas", a spus mitropolitul superior al preotului acuzat de tentativă de omor.
Citeşte şi:
Un preot din Braşov a fost la un pas să înece o fetiţă în timp ce o boteza - VIDEO