Preşedintele Iohannis a promulgat Legea salarizării unitare

Ultima actualizare:

    Legea salarizării, în linie dreaptă
Legea salarizării, în linie dreaptă

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii salarizării angajaţilor din sectorul public, potrivit news.ro. Șeful statului a atras atenţia că este responsabilitatatea coaliţiei de guvernământ să se asigure că promisiunile vor fi respectate fără a fi periclitată dezvoltarea României.

”Preşedintele Klaus Iohannis susţine necesitatea de creştere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechităţile şi disfuncţionalităţile salariale. În acelaşi timp, preşedintele României susţine necesitatea unei creşteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivaţiile adecvate şi performanţele necesare din partea tuturor beneficiarilor”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Iohannis aminteşte că proiectul salarizării unice a fost un proiect asumat, ca parte esenţială a programului de guvernare, de către PSD. ”În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată şi să concilieze obiectivul de creştere a salariilor cu cel de păstrare a stabilităţii macroeconomice şi bugetare a României”, consideră preşedintele.

El atrage atenţia că unele aspecte ”problematice” vor trebui corectate ulterior, în perioada de aplicare. 

”Coaliţia aflată la guvernare are obligaţia să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie şi implicaţii negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate şi Creştere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB. Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele”, mai precizează sursa citată.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net