Președintele Klaus Iohannis discută bugetul României cu premierul Sorin Grindeanu

Ultima actualizare:

    Președintele Klaus Iohannis vrea să asculte părerea premierului Sorin Grindeanu înainte de a promulga bugetuletul
Președintele Klaus Iohannis vrea să asculte părerea premierului Sorin Grindeanu înainte de a promulga bugetuletul

În timp ce protestele din Piața Victoriei au împlinit două săptămâni, la Palatul Cotroceni primul ministru Sorin Grindeanu a fost convocat de președintele României Klaus Iohannis pentru discuții pe buget. Potrivit news.ro, întâlnirea va avea loc la ora 11.00, iar șeful Executivului va veni însoţit de ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan

Întâlnirea are loc la solicitarea președintelui Klaus Iohannis care i-a transmis, luni, o scrisoare premierului Sorin Grindeanu, în care îl invită, alături de ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, la o discuţie pe tema bugetului de stat pe anul 2017.

Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, marţea trecută, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017 şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale, împotriva actelor votând PNL, USR şi PMP. Premierul Sorin Grindeanu a participat la vot, mulţumind la final parlamentarilor pentru rapiditate şi a transmis şi un mesaj către mediul de afaceri, că România va rămâne o ţară cu o economie predictibilă.

Proiectul Legii bugetului de stat pe 2017 a fost adoptat cu 208 voturi "pentru" şi 105 "împotrivă", iar proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale a fost adoptat cu 208 voturi "pentru", 107 voturi "împotrivă" şi două abţineri.

Împotriva proiectelor au votat PNL, USR şi PMP.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
dormitor png
bella hadid profimedia jpg
Friptură din carne roșie FOTO Shutterstock
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
image
image