Prima piață mobilă din nordul Moldovei. Cum va arăta și ce produse vor fi comercializate

Ultima actualizare:

    Aşa arată rulotele  care vor fi folosite  de producătorii locali Foto: adevarul.ro
Aşa arată rulotele care vor fi folosite de producătorii locali Foto: adevarul.ro

Iniţiativă inedită! O asociaţie de ciobani din judeţul Botoşani a reuşit să înfiinţeze prima piaţă mobilă din nordul Moldovei. Ei au cumpărat rulote speciale pentru comercializarea produselor proaspete şi vor merge săptămânal prin cartierele oraşelor. Clienţii vor putea cumpăra carne, ouă şi lactate de la ţară.

Asociaţia crescătorilor de ovine Moldoovis, care reuneşte cei mai buni ciobani din judeţul Botoşani, a găsit o soluţie bună pentru a-şi vinde produsele tradiţionale: piaţa pe roţi. Astfel, au fost cumpărate rulote speciale, cu toate dotările necesare, în care să fie comercializate produse perisabile. Asociaţia va organiza o caravană care să ajungă în toate cartierele oraşului Botoşani, dar şi în localităţile Dorohoi şi Săveni. Rulotele nu vor lipsi nici de la târgurile din judeţ. 

”În momentul de faţă, cred că sistemul este cel mai avantajos, atât pentru producătorul local, cât şi pentru client. Ce vreţi mai mult de atât? Coboară omul din apartament, face 20 de metri, cumpără şi se-ntoarce acasă. Pentru perioada asta de pandemie este excelent. Câştigă toată lumea”, explică Ionică Nechifor, preşedintele de la Moldoovis, pentru adevarul.ro.


    Bunătăţile provenite  de la ţărani sunt  la mare căutare
Bunătăţile provenite de la ţărani sunt la mare căutare

«Nimeni n-o să mai cumpere din altă parte»

Din cotizaţiile fermierilor au fost strânşi 28.000 de euro, sumă cu care au fost cumpărate patru rulote amenajate cu instalaţii frigorifice, vitrine, dar şi spaţii pentru depozitarea produselor proaspete. Inscripţionate cu numele asociaţiei şi cu toate avizele necesare. Rulotele vor forma o veritabilă piaţă volantă, care se va deplasa prin cartiere şi la târguri. Piaţa volantă se va deschide în weekend, urmând ca primul popas să fie ales după o discuţie cu autorităţile locale din Botoşani. După Paşte, caravana se va muta în fiecare săptămână. Comercianţii vor avea obligaţia de a-şi plăti curentul electric, apa şi alte consumabile.

La comercializarea în aceste rulote vor avea prioritate membrii asociaţiei Moldoovis. Şi alţi producători pot vinde produse, dar trebuie să plătească o taxă pentru folosirea rulotelor. În orice caz, sunt acceptaţi doar agricultorii autentici, cu produse naturale şi gustoase, din fermele proprii. ”Vom vinde caş dulce, telemea, smântână, lapte de vacă, ouă, miei, păsări şi multe altele. După ce gustă produsele astea bune, de la ţară, nimeni nu se va mai duce să cumpere în altă parte”, încheie, optimist, Ionică Nechifor. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net