Prima rundă de discuții în Coaliție, fără rezultat. Cîțu: „Partidele și-au pus opțiunile pe masă”

image
foto: News.ro

Premierul Florin Cîţu reiterează că aşteaptă ca USR-PLUS să facă o nominalizare pentru funcţia de ministru al Sănătăţii. Liderul USR Dan Barna a declarat luni seară, după 4 ore de discuţii în coaliţie, că s-au prezentat argumente, au fost analizate ipotezele şi scenariile de lucru în baza cărora se va putea ajunge la o decizie.

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că această coaliţie trebuie să continue. ”Suntem oameni responsabili”, a afirmat el, adăugând că a fost o întâlnire constructivă. O nouă întâlnire este programată pentru marţi la 16:00.

Simultan cu declaraţiile lui Dan Barna şi Kelemen Hunor, premierul Florin Cîţu, care a plecat mai devreme de la şedinţa coaliţie, a reiterat la Digi 24 că aşteaptă ca USR-PLUS să facă o nominalizare pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, el afirmând că acest minister este "în vârful" luptei cu pandemia, informează news.ro.

„Discutăm. Toate partidele şi-au pus cererile pe masă, discutăm în continuare, este o coaliţie care prin discuţii a funcţionat şi până acum, discutăm şi acum”, a adăugat Cîțu.

„La acest moment cea mai bună opţiune pentru România este această coaliţie", a afirmat el. Cîţu susţine că "este vital" să avem un ministru al Sănătăţii. "Are tot sprijinul meu, aşa cum a avut şi predecesorul", a adăugat Cîţu.

„Au fost câteva ore de discuţii în care fiecare dintre parteneri şi-a prezentat poziţiile şi punctele de vedere, argumentele pentru care cei de la Partidul Naţional Liberal îl susţin pe Florin Cîţu, argumentele pentru care noi nu îi mai acordăm încredere premierului.

Vom continua mâine la ora 16:00 discuţia. Am analizat, practic, pe parcursul acestor ore. Ceea ce s-a întâmplat a fost să analizăm ipotezele şi scenariile de lucru în baza cărora vom putea, sper eu, să ajungem într-un termen cât mai scurt la o decizie de un fel sau celălalt”, a declarat vicepremierul Dan Barna, lider USR.

La rândul său, Kelemen Hunor a afirmat că nu există o alternativă la actuala coaliţie şi s-a declarat convins că nu va fi o criză politică.

 „În ceea ce ne priveşte, am spus că nu există o alternativă la această coaliţie.(...)  Suntem oameni responsabili, oameni maturi, oameni cu experienţă politică şi vom susţine în continuare această coaliţie şi vom merge mai departe în această coaliţie. Sunt convins că mâine vom găsi soluţia bună pentru fiecare parte din această coaliţie.

După 4 luni nu putem să ne permitem o tensiune mai mare, un conflict mai mare, o criză politică şi nici nu se va întâmpla acest lucru, sunt convins. A fost o discuţie extrem de constructivă şi extrem de coerentă”, a declarat Kelemen Hunor. 

5 carmen iohannis prima zi de scoala 4 jpg jpeg
Fulgy, fiul Vioricăi, s a certat cu vânzătoarele jpeg
alina ilan laufer jpeg
image png
plaje largite mamaia jpeg
Vladimir Putin FOTO AFP
https   www cancan ro wp content uploads 2022 06 A03I5577 scaled webp
image png
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
image
image
image
image
protest carburant 30 iunie 2022 (6) jpeg
William şi Harry
Vladimir Putin FOTO AFP
plaje largite mamaia jpeg
6 front masini electrice poza mare jpg
5 carmen iohannis prima zi de scoala 4 jpg jpeg