Prima victimă a caniculei! Un sucevean a murit după ce s-a expus la soare

Ultima actualizare:

Bărbatul a fost adus în stop cardio-respirator, duminică după-amiază, la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Suceava, a declarat Tiberius Brădăţan pentru Mediafax. El a precizat că bărbatul nu avea în antecendente alte boli.

Potrivit sursei citate, cel mai probabil, pacientul a suferit o tulburare de ritm cardiac ca urmare a expunerii la soare, acesta participând la un picnic, pe malul râului Suceava.

Brădăţan a mai spus că echipajul medical de pe ambulanţă a încercat să îl resusciteze pe bărbat, manevrele în acest sens continuând timp de jumătate de oră şi la UPU Suceava, însă fără rezultat, bărbatul fiind declarat mort.

Tot din cauza caniculei, sute de români au avut de suferit.

30 de persoane, majoritatea în vârstă, au fost duse la spital, duminică, după ce au leşinat în locuri publice din Cluj-Napoca, respectiv pe stradă, în pieţe sau la biserici.

20 de persoane din Timişoara au solicitat, în ultimele 24 de ore, intervenţia Ambulanţei, după ce s-au simţit rău din cauza caniculei. Majoritatea acestora au fost preluate de la ştranduri, biserici, din parcuri sau staţii de tramvai.

Citeşte şi COD PORTOCALIU de caniculă, astăzi şi mâine! Vezi judeţele afectate!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net