Prima zi de școală. Mesajul premierului Viorica Dăncilă pentru elevi și profesori
Premierul Viorica Dăncilă a ținut să transmită astăzi, 10 septembrie, un mesaj elevilor și caderelor didactice, în prima zi de școală. Șefa Executivului se declară conştientă că "în ceea ce priveşte învăţământul - această prioritate naţională, alături de sănătate – am parcurs etape importante, dar esenţiale sunt cele care vor urma".
Politicienii nu au ratat deschiderea noului an școlar. S-au risipit prin școlile din țară ori au transmis mesaje elevilor și cadrelor didactice.
Printre primii care au transmis un mesaj cu ocazia începerii anului şcolar a fost premierul Dăncilă. ”Actul de educaţie este fundamental pentru evoluţia oricărei societăţi şi este crucial pentru dezvoltarea României”.
”Actul de educaţie este fundamental pentru evoluţia oricărei societăţi, este crucial pentru dezvoltarea României. Pentru elevi, noul an şcolar reprezintă studiul unor noi materii, descoperirea unui nou mod de a relaţiona cu informaţiile, precum şi cu cei din jur. Pentru cadrele didactice, începutul anului şcolar este un prilej de revedere sau cunoaştere a elevilor, de inovare în predare, precum şi de bucurie în faţa a noi provocări. Pentru decidenţi, această ocazie întruchipează efectele palpabile ale măsurilor asumate şi este o hârtie de turnesol care susţine crearea altor programe şi politici în domeniu", afirmă premierul în mesajul cu ocazia începerii noului an şcolar.
Viorica Dăncilă spune că dascălii au "responsabilitatea imensă şi privilegiul deosebit de a forma minţile celor din faţa catedrei, de a le insufla curajul să gândească dincolo de standarde şi de a modela personalităţi ale unor viitori adulţi".
"De aceea, Guvernul pe care îl conduc sprijină mentorii din educaţie şi elevii, de la cei mai mici la cei mai mari, prin resurse alocate de la bugetul de stat care să asigure veniturile şi infrastructura necesară unui sistem de învăţământ performant", explică şefa Executivului, care se declară conştientă că "în ceea ce priveşte învăţământul - această prioritate naţională, alături de sănătate – am parcurs etape importante, dar esenţiale sunt cele care vor urma".
La început de an şcolar, șefa Executivului le doreşte copiilor şi tinerilor "să se bucure de cunoaştere", părinţilor "să fie mândri de reuşitele lorÎ, iar dascălilor "să-şi urmeze vocaţia".