Primar din Dâmbovița, în centrul unui dosar de corupție. Procurorii spun că ar fi luat mită pantofi și ar fi oferit cozonaci pentru voturi
Primarul comunei Mătăsaru, din județul Dâmbovița, se află în vizorul procurorilor într-un dosar complex care include mai multe acuzații grave. Potrivit anchetatorilor, edilul Robert Dumitru este cercetat pentru o serie de fapte, printre care luare de mită, coruperea alegătorilor, șantaj, dar și pentru infracțiuni precum uz de fals, evaziune fiscală, delapidare și instigare la furt.

Ancheta scoate la iveală detalii neobișnuite despre presupusele beneficii primite de edil. Procurorii susțin că acesta ar fi acceptat drept mită două perechi de pantofi: una sport și alta elegantă, în schimbul eliberării rapide a unor adeverințe.
Tot în același dosar apar acuzații privind modul în care ar fi încercat să influențeze alegătorii înaintea scrutinului. Conform anchetei, primarul ar fi oferit cozonaci pentru a câștiga sprijin electoral.
Unul dintre localnici a comentat acuzațiile apărute în spațiul public:
„Ce mită e aia cu pantofi și că dacă a dat cozonac, toți au dat cozonaci la vremea respectivă, n-a fost unu fără cozonac sau ce o fi fost”, a spus femeia, conform PRO TV.
Procurorii mai susțin că edilul ar fi exercitat presiuni asupra unor consilieri locali. Potrivit anchetei, doi dintre aceștia ar fi fost obligați să semneze demisii în alb, pentru ca ulterior să nu poată părăsi partidul sau să voteze împotriva primarului.
Cum a reacționat primarul
În fața acuzațiilor, Robert Dumitru a evitat să ofere explicații detaliate despre fiecare faptă menționată în dosar, dar a transmis că va colabora cu autoritățile și are încredere că situația va fi clarificată.
„Respect pe deplin actul de justiție și am încredere că instituțiile statului vor clarifica toate aspectele în mod corect și transparent. Consider important ca acest proces să se desfășoare fără presiuni sau speculații, cu respectarea drepturilor tuturor părților implicate. Voi coopera pe deplin cu autoritățile și voi reveni cu informații atunci când cadrul legal va permite acest lucru”, a mărturisit acesta.
Polițiști implicați în același dosar?
Ancheta nu îl vizează doar pe edil. Doi agenți de poliție din județul Ilfov sunt cercetați în același dosar. Conform procurorilor, aceștia ar fi accesat fără drept baza de date informatică a Poliției pentru a obține informații pe care i le-ar fi transmis primarului.
În ciuda acuzațiilor, o parte dintre localnici spun că îl consideră pe edil un primar implicat în comunitate și susțin că meritele sale administrative ar trebui luate în calcul până la finalizarea anchetei.































