Primăria Capitalei cumpără ELCEN

Ultima actualizare:

    Gabriela Firea, primarul Capitalei
Gabriela Firea, primarul Capitalei

Consiliul General al Capitalei a aprobat achiziţionarea ELCEN, pentru a fuziona cu RADET, contra sumei de 155 de milioane de euro. Achiziţia va ”pune capăt unui serviciu de proastă calitate şi scump”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Primarul Capitalei a declarat, vineri, că doreşte ca instituţia pe care o conduce să achiziţioneze pachetul de acţiuni de la ELCEN, astfel încât să fie posibilă fuziunea cu RADET, suma necesară acestui proces ridicându-se la 155 de milioane de euro.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, vineri, cumpărarea pachetului de acţiuni de la ELCEN cu 28 de voturi pentru, 14 împotrivă şi o abţinere.

Unul dintre contestatarii acestei măsuri este consilierul USR în cadrul CGMB, Roxana Wring, care cataloghează iniţiativa primarului general drept „un furt din avuţia publică”.

„Astăzi PMB deschide calea spre jaf, prin subevaluarea acţiunilor şi darea ELCEN în administrarea primăriei condusă de doamna Firea, a cărei incompetenţă devine zilnic mai vizibilă. În lipsa unei evaluări profesioniste, indicaţia este că ELCEN este dat de PSD-ALDE pe o sumă incredibil de mică către PMB, de 4 ori mai mică. Este un furt din avuţia publică, mai ales având în vedere modificările pe care le impune majoritatea la votarea hotărârilor de patrimoniu, de la votul a 2/3 din consileri la doar 50+1. Proiectul de hotărârea de astăzi este clar unul care necesită votul a 2/3 din consilierii generali, însă a fost adoptat ilegal cu votul a doar 50%+1 din numărul consilierilor. Având în vedere asta, ne vom consulta cu avocaţii pentru a ataca hotârărea în instanţă. Lucrurile nu pot rămâne aşa, mai ales când sunt făcute ocolind legea!”, a scris Wring, pe o pagină de socializare, după ce proiectul a fost aprobat în şedinţa CGMB,

Primarul Bucureştiului a declarat, vineri, la începutul şedinţei de Consiliu General, că ordinea de zi a fost suplimentată cu un proiect „care va asigura continuitatea serviciului de termoficare în Capitală”.

„Este o şedinţă extrem de importantă, chiar istorică. Aseară, colegii noştri v-au transmis că pe ordinea de zi avem un proiect aşteptat de ani de zile de bucureşteni. (...) Este primul pas spre fuziunea dintre ELCEN şi RADET. Noul guvern va putea emite o hotărâre prin care Primăria Capitalei să poată achiziţiona de la Ministerul Energiei pachetul integral de acţiuni de la ELCEN. Este vorba, ca şi valoare financiară, de circa 155 de milioane de euro, dar ea nu va fi platită pe loc, ci în cinci ani”, a explicat Gabriela Firea.

Firea a adăugat că acest preţ este suportabil de municipalitate. Ea a subliniat că prin fuziunea dintre ELCEN şi RADET se va crea o entitate nouă, „care va pune capăt unui serviciu de proastă calitate şi scump”.

La şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) este prezent şi ministrul Energiei, Toma Petcu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net