Primăria Capitalei respinge cererea transportatorilor de a protesta joi la sediul Guvernului

Ultima actualizare:

    Transportatorii au amenințat că joi vor aduce 10000 de mașini pentru a protesta în Capitală
Transportatorii au amenințat că joi vor aduce 10000 de mașini pentru a protesta în Capitală

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a respins, cererea federaţiilor transportatorilor de a protesta joi, la sediul Guvernului, explicând că o acţiune cu 10.000 de persoane şi 10.000 de autovehicule ar bloca oraşul

Primăria Capitalei arată, într-un comunicat de presă remis Mediafax, că primarul Răzvan Sava a respins, miercuri, cererea mai multor federaţii ale transportatorilor de a protesta în Bucureşti, Comisia de avizare a adunărilor publice concluzionând că, în forma de organizare propusă, protestul transportatorilor ar bloca oraşul.

Potrivit unor surse oficiale, primarul s-a întâlnit cu reprezentanţii transportatorilor, miercuri dimineaţă, pentru a-i informa că nu poate aproba un protest de o asemenea amploare în centrul Bucureştiului, cei din urmă fiind extrem de nemulţumiţi, mai ales că obţinuseră deja un aviz de principiu din partea municipalităţii.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Federaţia Operatorilor Români de Transport, Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2022, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale, Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi şi Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier APULUM au solicitat Primăriei Capitalei un aviz pentru a organiza, joi, un protest de amploare în Capitală, în zona Piaţa Victoriei.

Organizatorii au anunţat că la manifestaţie ar participa 10.000 de persoane şi 10.000 de autovehicule, dintre care 1.000 ar fi fost maşini de mare tonaj.

"Membrii Comisiei municipale de avizare a adunărilor publice nu au putut fi de acord cu cererea sindicatelor şi asociaţiilor patronale ale transportatorilor deoarece forma de organizare propusă ar fi dus la blocarea efectivă a Bucureştiului. Transportatorii vor să aducă în Piaţa Victoriei 10.000 de vehicule, care ar aflui spre zona centrală din toate direcţiile, potrivit schemei de organizare propuse", se arată în comunicatul Primăriei Capitalei.

Obiecţiile Primăriei Capitalei privind organizarea protestului de joi sunt legate de numărul autovehiculelor anunţate la acţiune.

"Piaţa Victoriei şi Bulevardul Kiseleff au o capacitate limitată pentru prezenţa autovehiculelor în zonă. Experienţa anilor anteriori a arătat că acest spaţiu poate să primească un număr maxim de 800 de autovehicule", au argumentat membrii comisiei municipale de avizare a manifestaţiilor publice, în raportul de evaluare a solicitării pentru organizarea protestului de către transportatori.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au mai arătat că şi modul în care organizatorii doresc să facă afluirea către Piaţa Victoriei va duce la blocarea inevitabilă a traficului, întrucât aceasta ar fi urmat să se facă din toate direcţiile către Piaţa Victoriei, şi nu în mod organizat dinspre DN1.

În plus, organizatorii protestului nu ar fi oferit informaţii exacte cu privire la numărul participanţilor, iar ora la care ar fi trebuit să înceapă protestul ar fi coincis cu cea la care bucureştenii se deplasează către grădiniţe, şcoli sau serviciu.

"Bucureştiul înregistrează, în această perioadă a lunii decembrie, vârfuri de trafic, generate de fluxul mare de aprovizionare din perioada apropiată sărbătorilor. Mai mult, problemele generate de restricţiile de trafic din zona Eroilor – ca urmare a avariei apărute la data de 12 decembrie 2015 – au condus deja la supraaglomerarea unor artere principale, Piaţa Victoriei fiind un punct nodal important pentru fluidizarea traficului dinspre vestul (zona afectată) spre centrul şi nordul Capitalei. Cu aceste argumente, Comisia de avizare a adunărilor publice constituite la nivelul Primăriei Capitalei – din care fac parte reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi responsabili cu circulaţia din cadrul municipalităţii – au avizat negativ cererea de protest a transportatorilor", se mai arată în comunicat.

Primarul Răzvan Sava a precizat că Primăria Capitalei, în astfel de situaţii, are rolul de a asigura securitatea cetăţenilor, fie că este vorba de manifestanţi, forţe de ordine, trecători sau de restul cetăţenilor.

"Acest aspect esenţial, securitatea cetăţenilor a fost neglijat cu desăvârşire de către organizatori. Primăria Capitalei respectă dreptul democratic şi constituţional al oricărei entităţi din România de a organiza manifestaţii publice, dar cu respectarea legii. În situaţia de faţă, protestul ar duce la blocarea Bucureştiului. Nu voi permite acest lucru", a declarat primarul general.

Potrivit Primăriei Capitalei, edilul a discutat, marţi şi miercuri, cu reprezentanţii Guvernului, cărora le-a solicitat sprijin pentru evitarea unui blocaj în Bucureşti.

"Am discutat cu reprezentanţii Guvernului, cărora le-am cerut sprijin pentru a găsi o formă de dialog social cu protestatarii, astfel încât să evităm blocarea Bucureştiului", a precizat primarul general interimar.

Transportatorii rutieri au anunţat de marţi că vor protesta în faţa sediului Guvernului, joi, între orele 10.00 şi 15.00, iar la acţiunea de protest vor fi mobilizate aproximativ 9.000 de autobuze, autocare şi taxiuri care aparţin patronatelor cu activitate în domeniul transportului public de persoane şi aproximativ 900 de autocamioane din domeniul transporturilor de marfă.

"Prezentăm scuzele noastre bucureştenilor pentru acţiunea de protest care va afecta circulaţia în zona centrală a oraşului, însă aceasta este singura cale prin care autorităţile pot fi determinate să înţeleagă faptul că instituţiile trebuie să fie în slujba cetăţenilor şi nu invers. Măsurile luate în ultimul timp afectează atât transportatorii, cât şi cetăţenii posesori de autovehicule, care vor plăti RCA de cca. 1.000 de euro anual, mult peste puterea financiară a românilor. De asemenea, creşterile de taxe din Transporturi vor afecta toate celelalte industrii şi comerţul, prin creşterea preţurilor, astfel încât va produce o scădere a puterii de cumpărare, ce-i va afecta pe toţi românii", arăta preşedintele COTAR, Vasile Ștefănescu, într-un comunicat de presă.

Transportatorii solicită intervenţia autorităţii pentru un cost al primei RCA suportabil, în condiţiile în care tariful RCA a ajuns să crească cu peste 300 la sută în ultimele şase luni pentru activitatea de transport persoane şi transport marfă, inclusiv taxi, eliminarea supraacizei, începând cu data de 1 ianuarie 2016, intervenţia Guvernului pentru modificarea actelor normative (decizii ORDA) prin care operatorii de transport sunt obligaţi să plătească sume enorme pentru drepturile de autor, deşi obiectul lor de activitate îl constituie transportul de persoane, şi nu difuzarea operelor muzicale sau a muzicii ambientale în autobuze, taxiuri şi urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate şi aprobate în Comisiile de dialog social (modificarea HG 69.), documente care ar trebui înaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net