Primăria își demolează propriile buticuri din piaţă
Scandal penal la Primăria sectorului 4. Zeci de chioşcuri, închiriate ilegal de Administraţia Pieţelor, vor fi demolate. Fosta conducere a pieţelor e acuzată că a făcut bani din închirierea unor spaţii comerciale care nu erau autorizate. Comercianţii spun că sunt prinşi la mijloc într-un război care nu-i priveşte.
Incredibil, dar adevărat! O instituţie subordonată Primăriei sectorului 4 scotea bani din piatră seacă, însă nimeni din conducerea administraţiei locale nu a schiţat măcar un gest. Administraţia Pieţelor a încasat zeci de mii de lei anual de la comercianţii cărora le-a închiriat chioşcuri în imediata apropiere a Pieţei Sudului, cu încălcarea legii.
În urma unui audit intern comandat de actualul primar interimar, Daniel Băluţă, s-a aflat că aceste spaţii au fost închiriate ilegal, fiindcă pentru ele Administraţia Pieţelor nu obţinuse autorizaţie de construire. Mai mult, contractele au fost înnoite anual prin acte adiţionale, în ciuda unei hotărâri de consiliu care prevede închirierea lor prin licitaţie. Şeful Administraţiei Pieţelor, nimeni altul decât Ştefan Florescu, finul lui Cristian Popescu Piedone, a fost demis de Băluţă în urmă cu două săptămâni pe fondul acestui scandal. Primarul a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu faptele de care acesta e acuzat. Oamenii care au activităţi de comerţ în zona Big Berceni nu înţeleg de ce acest război trebuie să-i afecteze pe ei.
„Mi se pare suspect că aceşti oameni, care au făcut parte din aceeaşi administraţie în toţi aceşti ani, nu au semnalat faptul că suntem în ilegalitate. Am plătit chirie, am obţinut acord de funcţionare, plătim impozit. Cum e posibil să ne dea afară acum?”, spune supărată Maria Ignat, care deţine un magazin de produse nealimentare.
Edilii sectorului 4 spun că sute de alte contracte semnate de Administraţia Pieţelor sunt nule de drept, fiindcă au fost înnoite anual prin acte adiţionale. Primele 55 de chioşcuri, situate în zona Pieţei Sudului, urmează să fie demolate după Sărbători. Iniţial, comercianţii fuseseră somaţi să-şi scoată marfa din spaţiile comerciale în termen de 48 de ore. Primăria le-a propus să-şi mute afacerile într-o hală din imediata apropiere a pieţei, care urmează să fie autorizată.
«Nu fac decât să respect legea»
Primarul interimar Daniel Băluţă a declarat marţi (8 decembrie), în urma unei conferinţe de presă, că toţi comercianţii vor rămâne fără acord de funcţionare, întrucât acesta a fost obţinut ilegal. Întrebat de ce semnalează acest lucru acum, edilul a răspuns: „Nu am avut acces la aceste documente până acum. Ce era să fac? Să mă fac că nu văd sau să respect legea?”.
Cine este «finul lui Piedone»
Ștefan Florescu a fost director al Administrației Piețelor sector 4 din iulie 2009 până în noiembrie 2015, când a fost demis de primarul Daniel Băluță. Din martie până în mai 2012 a făcut o pauză pentru a candida la postul de primar al sectorului 6. Fin al fostului primar Cristian Popescu Piedone, Ștefan Florescu a fost deseori acuzat că atribuie spații comerciale după bunul său plac, chiar cu acordul edilului de la sectorul 4.
În 2012 e găsit incompatibil de ANI, fiindcă a deținut atât funcții publice, cât și calitatea de asociat sau acționar la societăți comerciale. Deține o fundație prin care ajută persoane nevoiașe, însă prin intermediul ei își face campanie electorală pentru alegerile din 2016. A demarat o campanie de strângere de semnături pentru demiterea primarului de la sectorul 6, Rareș Mănescu.