Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că de Sărbători vom avea aceleași luminițe ca în 2019
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan s-a răzgândit în ceea ce privește iluminatul de Sărbători iar ghirlandele multicolore vor fi aprinse și în acest an. Edilul a prezentat miercuri motivele pentru care contractul încheiat de o companie a Municipalității cu o firmă privată pentru montarea iluminatului de Sărbători nu a fost reziliat.
”Din informaţiile pe care le am până la acest moment, contractul care a fost semnat pe 3 ani şi va expira odată cu această iarnă, din câte înţeleg s-au executat lucrări pe 90% din ce prevedea el. În linii mari o să avem aceeaşi decorare a străzilor pe care am avut-o anul trecut. Din câte înţeleg, acest contract este de 9 milioane lei”, a anunțat Nicușor Dan.
De ce nu a fost reziliat contractul pentru iluminat
„Fac o precizare generală - există lucruri care sunt în subordinea primarului general, cum este primăria şi toate administraţiile din subordine, şi există probleme care sunt în subordinea Consiliului General. Chestiunea iluminatului de sărbători ţine de un contract care ste încheiat între o Compania Municipală, care este în subordinea PMB, şi un operator privat. Deci până când nu vom avea Consiliul care să poată să schimbe Adunarea Generală a acestei Companii nu putem face nimic. Apoi urmează ca Adunarea Generală odată constituită să schimbe consiliul de administraţie şi abia atunci consiliul de administraţie, prin directorul executiv, poate discuta cu operatorul privat. Deci nu a fost o decizie pe care eu să o am până la acest moment”, a afirmat Nicuşor Dan conform news.ro
Citiți și
Primăria Capitalei a început montarea sistemelor de iluminat pentru Sărbători