Primarul din Tulcea, plasat în arest la domiciliu

Ultima actualizare:

     Constantin Hogea a scăpat de rușinea de a fi transportat la instanță cu duba Poliției
Constantin Hogea a scăpat de rușinea de a fi transportat la instanță cu duba Poliției

Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, arestat preventiv la sfârşitul lunii mai după ce a fost acuzat de luare de mită şi de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, a părăsit arestul IPJ Galaţi. Potrivit corespondentului Mediafax, edilul a plecat acasă în noaptea de luni spre marţi, fiind plasat în arest la domiciliu

Primarul Constantin Hogea a părăsit arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi imediat după miezul nopţii, potrivit unor surse judiciare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, a fost pusă în aplicare hotărârea definitivă formulată, vineri, de instanţa Curţii de Apel Galaţi, care a respins contestaţia procurorilor DNA la măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, începând din 28 iulie, luată de către magistraţii Tribunalului Galaţi, săptămâna trecută, în cazul lui Constantin Hogea.

Miercuri, Tribunalul Galaţi decisese ca Hogea să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, din 28 iulie până în 26 august.

În acest caz, procurorii DNA au făcut, în 28 mai, percheziţii la sediul Primăriei Tulcea, la locuinţa primarului Constantin Hogea şi la mai multe firme care ar fi încheiat contracte cu Primăria.

Ulterior, primarul municipiului Tulcea şi soţia acestuia au fost duşi la sediul DNA Galaţi, pentru audieri, unde anterior fusese dusă și o angajată a Primăriei.

Procurorii DNA Galați i-au reţinut pe primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, pentru luare de mită, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată, şi pe Cornel Constantin Georgescu, administratorul unei firme, pentru dare de mită.

În acelaşi dosar, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru 60 de zile, faţă de soţia primarului, Valeria Hogea, administrator al unei societăți comerciale, aceasta fiind acuzată de complicitate la luare de mită şi complicitate la efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.

Procurorii i-au mai pus sub control judiciar pe Valer Constantin Pop şi Maria Brudiu, arhitectul șef şi, respectiv, secretarul Primăriei Tulcea, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii fac acte de urmărire penală în această cauză și față de alte persoane.

Potrivit anchetatorilor, în 26 octombrie 2007, Constantin Hogea, Valer Constantin Pop și Maria Brudiu au semnat și au eliberat pentru firma administrată de Cornel Constantin Georgescu o autorizație de construire a unui bloc de locuințe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special, fără a fi obținute avizele prealabile de la Ministerul Justiției și Ministerul Apărării Naționale, conform legislației în vigoare.

În urma înțelegerii cu Cornel Georgescu privind autorizaţia de construire, dar și pentru a proteja interesele financiare ale acestuia, a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări de servicii și execuție de lucrări cu Primăria Tulcea, la finalizarea lucrărilor, adică în 21 ianuarie 2009, primarul Constantin Hogea ar fi primit mită un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica edilului.

Primarul municipiului Tulcea mai este acuzat că, începând din ianuarie 2015, a desfășurat operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, "în sensul că, uzând de funcția pe care o deținea, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăți comerciale" care aparține soţiei sale.

În 29 mai, Constantin Hogea a fost arestat preventiv, în urma unei decizii a Tribunalului Galaţi, instanţa dispunând atunci instituirea controlului judiciar în cazul lui Cornel Georgescu.

Constantin Hogea este la al treilea mandat consecutiv de primar al municipiului Tulcea

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net