Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost învestit în funcție: "Nu pot promite că voi fi un primar comod, dar voi fi sincer"
Dominic-Samuel Fritz a devenit, vineri, oficial, primar al Timişoarei, după ce a fost ales în această funcţie la alegerile locale din 27 septembrie. În discursul ţinut la ceremonia de învestire în funcţie a primarului ales şi a noului Consiliu Local Timişoara, Fritz a declarat că nu tolereaza ”şmecheria”, dar că este deschis pentru colaborare.
Un număr de 25 de consilieri locali au depus jurământul de credinţă, vineri, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara, dar şi primarul ales, Dominic-Samuel Fritz. El a mărturisit că va tolera "șmeccheria", dar că va fi un primar deschis colaborării, cu speranța că locuitorii îl vor pecepe ca un aliat.
"Vă mulţumesc pentru încrederea uriaşă cu care m-aţi onorat. Timişoara m-a făcut unul de-al ei acum mulţi ani. Acum mi-a dat onoarea copleşitoare de a o conduce ca un slujitor al comunităţii. Voi rămâne unul de-al vostru şi voi trage în fiecare zi nu pentru unii, ci pentru toţi. Vreau să vă mulţumesc şi dvs, domnule primar Robu, în numele timişorenilor, pentru 8 ani de serviciu public şi vă doresc toate cele bune şi multă sănătate în această nouă etapă a vieţii. Preiau acest mandat în zilele cele mai grele de la începutul pandemiei. Şi cred că suntem cu toţii conştienţi că pentru a rupe valul infecţiilor nu avem decât opţiuni dureroase. Dar nu mi-e teamă pentru Timişoara. Vom trece prin această încercare aşa cum au confruntat timişorenii provocările mari de-a lungul istoriei: cu responsabilitate personală, cu solidaritatea comunităţii şi cu un spirit inovator. Acestea sunt ingredientele cu care vom combate această criză, aici, la Timişoara”, şi-a început discursul Dominic Fritz.
"Acestea sunt şi valorile pe care vom clădi în continuare viitorul european al Timişoarei. Poate această pandemie ne aminteşte care este menirea politicii în viaţa noastră: Politica nu este un scop în sine, ci doar un mijloc pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor. Avem nevoie de politică pentru a face dintr-o populaţie de sute de mii de indivizi o comunitate funcţională. Cu reguli comune, respectate de toţi, cu deschidere către ideile noi, cu implicarea tuturor, pentru că toţi avem de contribuit. Noi, cei care am depus jurământul astăzi, vom lua în serios această menire şi aceste valori. Vă felicit, dragi colegi din Consiliul Local, pentru curajul şi implicarea voastră. Veţi avea în mine mereu un partener, unul intransigent, care nu tolerează şmecheria, dar cu braţe larg deschise pentru colaborare. Şi le spun mai ales colegilor consilieri locali care nu fac parte din partidul din care provin: suntem competitori, pentru că doar competiţia asigură progres. Dar războiul nu îl ducem unii împotriva celorlalţi, ci împreună împotriva tuturor viruşilor care otrăvesc viaţa cetăţii. Împreună, asta înseamnă şi o colaborare cu celelalte instituţiile ale statului”, a mai declarat Fritz.
În final, Dominic Fritz a subliniat că nu va fi întotdeauna un primar comod, însă va face tot ce îi stă în putință pentru ca orașul Timișoara să prospere. "Nu în ultimul rând, vreau să mă adresez celor care nu au putut fi fizic cu noi astăzi, dar ne urmăresc pe zoom. Reprezentanţii cultelor şi ai minorităţilor, oameni de cultură şi antreprenori, activişti sociali şi cetăţeni implicaţi. Timişoara are nevoie de voi. Noi, cei care avem puterea formală, suntem doar facilitatori pentru ca ideile şi contribuţiile voastre să devină realitate. Vă mulţumesc pentru perseverenţa şi pasiunea voastră. Nu vă pot promite că voi semna totul, dar vă promit că uşa Primăriei mele va fi mereu deschisă. Dragi timişoreni, nu vă pot promite că voi fi un primar comod. Dar voi fi un primar sincer. Cu toate greşelile mele, dar cu siguranţă şi cu toată energia mea. Voi da în fiecare zi totul pentru Timişoara. Vă îmbrăţişez şi vă mulţumesc”, şi-a încheiat Fritz discursul.