Probleme la referendumul pentru familie 2018. O secție din SUA nu există

Ultima actualizare:

În weekendul din 6-7 octombrie, în România se votează schimbarea Constituției. Astfel că, sâmbătă și duminică, românii pot vota începând cu ora 7 dimineata până la orele 21, dacă își doresc ca articolul din Constituție în care se specifică că o căsătorie este formată din doi soți să fie schimbat. Însă problemele au apărut de la începutul zilei, iar în anumite locuri, votarea nu a decurs coform legislației.

Potrivit digi24.ro, în SUA s-au întâmplat probleme, astfel că, o secție nu există. În locul unei secții de votare este un bar, în Ilinois, SUA. Acolo ar fi trebuit să existe o secție de votare, dar de fapt nu există niciun indicator conform căruia, oamenii să-și dea seama că se poate vota acolo. 

„E un complex comercial și un complex sportiv care acum erau închise, deși ora pentru deschiderea secției de votare era anunțată în urmă cu cateva ore, încă era tot complexul închis. Se pare că e vorba de întârzieri din cauza statului care organizează votarea în acele secții. BEC încearcă să ia legătura cu președintele secției”, a declarat Ionuț Țața, președintele Pro Democrația.

Astfel de evenimente au apărut și în cadrul mai multor secții de votare din București, dar care au rezolvat relativ repede problemele întâmpinate. 

Sesizări de infracțiuni la referendum

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, au fost înregistrate, de la deschiderea secţiilor de votare, 12 sesizări privind posibile infracţiuni sau contravenţii în legătură cu desfăşurarea referendumului, dintre care trei nu s-au confirmat.

În judeţul Iaşi, la o secţie de votare procedura a fost întreruptă pentru scurt timp după ce preşedintelui secţiei i s-a făcut rău, însă a fost reluată la scurt timp, acesta fiind înlocuit.

În Ploieşti, un cetăţean a reclamat că nu a fost lăsat să voteze pe baza paşaportului. Poliţia a deschis un dosar penal pentru împiedicarea exercitării dreptului la vot.

„Reamintim că cetăţenii români pot vota în ţară cu paşaportul doar dacă pe paşaport este trecută menţiunea că au domiciliul în altă ţară decât România. Vorbim de paşaportul simplu, paşaportul simplu temporar şi paşaportul simplu electronic. Cetăţenii românii care au domiciliul în România pot vota cu cartea de identitate, buletinul de identitate şi cartea de identitate provizorie”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Tot în Ploieşti, membrii comisiei unei secţii de votare au părăsit secţia cu urna specială fiind însoţiţi de un poliţist local, deşi pentru acest lucru trebuie să fie însoţiţi de personalul Ministerului de Interne. În acest caz se fac acum cercetări pentru nerespectarea regimului urnei speciale.

O altă situaţie specială a fost înregistrată în Prahova, unde o persoană a votat de două ori şa două secţii de votare pentru că şi-a dat seama că prima dată nu a votat aşa cum şi-a dorit. Şi în acest caz se fac cercetări, potrivit news.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net