Procuroarea care a fost otrăvită cu aluminiu, în timpul anchetei FNI, va fi deshumată

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Luminița Sega a murit în 2006, după un an și trei luni de suferințe crunte, iar diagnosticul pus de mai multe clinici a fost „intoxicație sistematică cu aluminiu”. După mai bine de 10 ani, fratele ei a reușit să primească acceptul deshumării ei pentru a afla adevărul.

Luminița Sega, în varstă de 42 de ani, procuror la Direcția Națională Anticorupție (DNA) a murit în data de 31 iulie 2006, la un an după ce a fost internată în spital. La 16 martie 2005, în timp ce se afla în biroul său de la DNA, Sega a acuzat dureri groaznice de cap. În fața colegilor de birou, care credeau că are o migrenă puternică, procurorul Luminița Sega a căzut la podea, zvârcolindu-se de durere, ținându-și capul în mâini și strigând după ajutor. Cum durerile nu încetau, a fost chemată ambulanța. Procuroarea a fost internată, însă medicii au fost foarte confuzi în privința unui diagnostic. Până când au apărut indicii că aceasta ar fi fost otrăvită cu aluminiu. Cel care a încercat să facă dreptate în acest caz a fost chiar fratele ei, un medic reputat din București. Anul trecut, dosarul a fost redeschis, iar ancheta pare să avanseze ușor-ușor.

”Următorul pas, după deschiderea acestui dosar, va fi deshumarea ei pentru prelevarea unor probe care să ateste printr-un test toxicologic dacă a fost otrăvită”, ne-a declarat fratele defunctei procuroare, doctoral Mircea Slăvilă.

Luminița Sega lucrase în dosare care îl vizau pe Sorin Ovidiu Vîntu, ca „FNI” sau „Banca Agricolă”, dar și în alte dosare grele precum „Țigareta”, „Magureanu-Giurtelecul Hododului”, „Iliescu-Costea”, „Eterna și fascinanta Românie” sau „Ștefan Riza”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
image
image