Profesoară beată, la o şcoală din Brăila: «Mi-e ruşine de ruşinea ei!»
Scenă de-a dreptul revoltătoare la o şcoală din Brăila. O profesoară ar fi venit să predea elevilor, deși ar fi consumat alcool înainte. Colegii de cancelarie și-au dat seama că ceva nu este în regulă cu femeia, pentru că se clătina serios şi ar fi avut niște discuții mai aprinse.
Breasla dascălilor a fost făcută de ruşine de o profesoară din Brăila, care vineri ar fi venit în faţa elevilor ameţită de aburii alcoolului pe care îl consumase. Episodul halucinant a avut loc vineri la Școala Gimnazială Victoria.
Colegii de cancelarie și-au dat seama că ceva nu este în regulă cu femeia, pentru că ar fi existat niște discuții mai aprinse, iar directorul a luat decizia de a suna la Poliție, potrivit unor surse. Polițiștii chemați la unitatea școlară i-au pus fiola cadrului didactic, iar rezultatul etilotestului a arătat o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 1,18 mg/l. Drept urmare, nu a mai fost lăsată să se întoarcă la clasă, pentru a-și continua ora.
Anchetă internă la Şcoala din Brăila
Inspectoratul Școlar Județean Brăila a confirmat incidentul, în timp ce școala din Victoria a demarat o anchetă internă. Consiliul de administraţie al şcolii va stabili în urma cercetărilor ce măsură disciplinară va aplica în cazul profesoarei.
"Domnul director a mers cu doamna profesoară la sediul Poliţiei Însurăţei. Am vorbit cu domnul comandant de acolo şi cunosc situaţia foarte bine. I s-au luat probe biologice şi e confirmat că a consumat alcool. Se va face o comisie de disciplină la nivelul şcolii şi se va analiza cazul. Mi-e ruşine de ruşinea ei. Nu poţi tu, ca profesor, să vii beat la şcoală. Eu, astăzi, nu am avut timp să beau apă şi unul este beat la ora asta. Pentru mine, ca profesor, nu ca inspector general, asta e super ruşine", a declarat Viorel Botea, inspectorul general de la ISJ Brăila.