Profesor, trimis în judecată în cazul elevei care a murit la Buşteni

Profesor, trimis în judecată în cazul elevei care a murit la Buşteni

Ultima actualizare:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sinaia, primul termen fiind stabilit pentru data de 13 noiembrie, anunţă România TV.

Părinţii fetei care şi-a pierdut viaţa s-au constituit parte civilă în acest dosar, iar asociaţia condusă de profesorul Mircea Lascu este parte responsabilă civilmente.

Profesorul Mircea Lascu, cadru didactic pensionar din Zalău, care are o asociaţie prin care îi sprijină pe elevii olimpici la matematică, a organizat, în luna ianuarie a anului în curs, o tabără în staţiunea prahoveană Buşteni la care au participat 22 de elevi.

Diana, care avea 13 ani, a căzut noaptea de la etajul trei al cabanei în care erau cazaţi elevii. Din nefericire, fata a fost descoperită abia spre dimineaţă. Era în comă şi şoc hipotermic, după ce a stat mai multe ore în ger. Diana a murit câteva ore mai târziu, în urma unui stop cardio-respirator. În urma necropsiei s-a stabilit că fata consumase alcool, având o alcoolemie de 0,9 la mie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
concediere jpeg
shutterstock 2227479521 jpg
image png
troleibuz Bucureşti foto STB jpg
Fosta mina  de aur Rosia Montană Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (225) jpg
durere piept inima sughit getty jpg
apartament facebook1 jpeg
orase din romania png
image
image