Prognoza ANM. Ninsori și viscol la munte, vânt puternic și ploi în restul regiunilor

Ultima actualizare:

    Viscolul revine la munte
Viscolul revine la munte

Suntem în a doua lună de primăvara, însă iarna pare că ar vrea să ne mai facă o vizită. Administrația Națională de Meteorologie (ANM), anunță ninsori și viscol la munte, iar în restul regiunilor, vânt puternic. Și ploile își vor face apariția, spre seară, în sudul țării dar și în alte provincii.

Cu toate că vremea rea părea să nu se mai întoarcă, după ce luna aprilie ne-a răsfățat cu zile frumoase și însorite, apare acum un val de aer rece care străbate România și aduce cu el frig și zile urâte.

Meteorologii au emis, o avertizare Cod Galben de vînt puternic și ninsori la munte. Aceasta a intrat în vigoare marți, 14 aprilie, la ora 06.000 și este în vigoare până la ora 21.00.

”În dimineața zilei de marți (14 aprilie), în Banat și Crișana, apoi treptat și în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei, Oltenia, iar din orele amiezii și în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55...70 km/h”, a transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări și la munte, unde se vor semnala precipitații mixte, iar în zona înaltă vor predomina ninsorile și rafalele vor depăşi 70...90 km/h, spulberând zăpada. Se va depune strat nou de zăpadă în nordul Carpaților Orientali și, mai ales pe creste, în restul masivelor montane.

Cod galben de vânt puternic
Cod galben de vânt puternic

Vânt puternic, viscol și îngheț

O altă avertizare Cod Galben de vreme rea a fost emisă de ANM și pentru partea de sud-est a țării și este valabilă până miercuri la ora 06.00. Experții administrației Naționale de Meteorologie se așteaptă la vânt puternic cu rafale de peste 100 km/h.

”În Dobrogea, sudul Moldovei și în jumătatea estică a Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55...75 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80...100 km/h, spulberând zăpada”, transmis meteorologii.

Autoritățile ne avertizează și de faptul că în regiunile vestice, nordice și centrale se vor înregistra temperaturi minime predominant negative, astfel că pe arii relativ extinse se va semnala brumă și local îngheț la sol.

Citește și: 

Prognoza meteo: Un val de aer rece loveşte România. Uite unde va ninge și unde va fi ger

Fenomene meteo de toamnă-iarnă. Ce sunt și când apar bruma, chiciura, poleiul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net