Prognoza meteo 13 februarie: Vânt și ploi în toată țara

Ultima actualizare:
Astăzi va ploua în toate regiunile, iar vântul va bate cu putere, mai ales în zonele montane
Astăzi va ploua în toate regiunile, iar vântul va bate cu putere, mai ales în zonele montane

Meteorologii au emis o informare de vânt și ploi în toată țara. Atenționarea intră în vigoare sâmbătă, 13 februarie, de la ora 08.00, până duminică, 14 februarie, ora 14.00. Click! îți prezintă starea vremii în fiecare zi.

Prognoza meteo 13 februarie anunță că în intervalul menționat va ploua în toate regiunile, iar la munte vor fi și ninsori. Izolat, cantitățile de precipitații vor depăși 15...20 l/mp. Vântul va sufla tare, cu peste 80 km/h și local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada.

În următoarele două zile aria precipitațiilor se va restrânge
În următoarele două zile aria precipitațiilor se va restrânge
  • Nebulozitatea se va accentua treptat în estul, sudul și sud-estul țării, iar aria precipitațiilor se va extinde. Vor fi mai ales ploi, iar la munte, în special la altitudini, va ninge. În restul teritoriului cerul va fi variabil și doar izolat se vor semnala ploi slabe sau fulguieli. Izolat vor mai fi condiții de polei, potrivit datelor din prognoza meteo 13 februarie.
  • Potrivit datelor din prognoza meteo 13 februarie, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane și în Câmpia de Vest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 8 și 12 grade, iar cele minime între -2 și 7 grade. În zonele joase de relief, în special din sud și sud-est, dimineața și noaptea, local se va semnala ceață.
  • Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 12 de grade, iar cele minime se vor încadra între -2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 7 grade în Delta Dunării.
  • La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 80 km/h și local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada. Intensificări ale vantului vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăși viteze de 60...65 km/h.

Prognoza meteo 13 februarie – în București

  • În București, prognoza meteo 13 februarie anunță că cerul va fi variabil, cu probabilitate mare ca mai ales dimineața și noaptea să se formeze ceață sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 1…2 grade și e posibil să cadă și câteva precipitații sub formă de ploaie.

Prognoza meteo pentru următoarele două zile


    În următoarele două zile aria precipitațiilor se va restrânge foto: Click!
În următoarele două zile aria precipitațiilor se va restrânge foto: Click!


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cum să alegi forma potrivită pentru oglinda de baie jpg
image png
Narvik Arctic Train Winter Katterat Northern Lights Norwegian Travel Michael Ulriksen 2025 GF1A6860 kopi58 copy jpg
Cate banane ar trebui sa mananci zilnic  Sursa foto shutterstock 153644090 jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
image png
visco profimedia images jpg
fructe pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net