Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea până la 1 martie

Ultima actualizare:

    Temperaturile revin la normalul perioadei calendaristice
Temperaturile revin la normalul perioadei calendaristice

ANM a emis prognoza meteo pe două săptămâni, iar veștile sunt bune: în ultima parte a lunii februarie în majoritatea regiunilor va urma o ușoară încălzire, apoi temperaturile vor fi cele apropiate de normalul perioadei.

În sfârșit, o veste bună din partea meteorologilor! După gerul din aceste zile, vremea se mai îmbunează, temperaturile cresc ușor și se apropie de normalul perioadei. Vok avea parte și de precipitații sub formă de ploaie și pe alocuri va fi ger.

BANAT

În primele două zile ale intervalului, vremea va fi rece, cu temperaturi scăzute mai ales noaptea, dar apoi se va încălzi. Astfel, în intervalul 17-21 februarie, valorile termice se vor situa în jurul celor cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 7...9 grade și minime, în medie, de -2...0 grade.

Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menține apropiată de mediile climatologice ale sfârșitului de februarie, iar temperatura aerului nu va avea variații însemnate de la o zi la alta; în aceste condiții, media temperaturilor maxime se va situa între 9 și 12 grade și media minimelor va fi cuprinsă între -2 și 1 grad.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 17 - 21 februarie și în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.

CRIŞANA

În primele două zile ale intervalului, vremea va fi rece, cu temperaturi scăzute mai ales noaptea, dar apoi se va încălzi. Astfel, în intervalul 17-21 februarie, valorile termice se vor situa în jurul celor cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 6...8 grade și minime, în medie, de -2...-1 grad.

Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menține apropiată de mediile climatologice ale sfârșitului de februarie, iar temperatura aerului nu va avea variații însemnate de la o zi la alta; în aceste condiții, media temperaturilor maxime se va situa între 8 și 11 grade și media minimelor va fi cuprinsă între -3 și 0 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 17 - 21 februarie și în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.

TRANSILVANIA

În intervalul 15-17 februarie, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi sub limita gerului mai ales noaptea. Între 18 și 21 februarie, pe fondul încălzirii vremii, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 4 și 6 grade, iar cea a minimelor între -4 și -2 grade.

Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menține apropiată de normalul termic al sfârșitului de februarie pentru această regiune, iar temperatura aerului nu va avea variații însemnate de la o zi la alta; în aceste condiții, media temperaturilor maxime se va situa între 5 și 8 grade și media minimelor va fi cuprinsă între -6 și -3 grade.

Probabilitatea pentru precipitații în general slabe va fi ridicată aproape în fiecare zi a perioadei celor două săptămâni.

MARAMUREŞ 

În intervalul 15-17 februarie, vremea va fi deosebit de rece mai ales noaptea, când temperaturile minime vor fi, în medie, între -12 și -8 grade. Între 18 și 21 februarie, pe fondul încălzirii vremii, media temperaturilor maxime se va situa între 3 și 6 grade, iar cea a minimelor, între -5 și -2 grade.

Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menține apropiată de normalul termic al sfârșitului de februarie pentru această regiune, iar temperatura aerului nu va avea variații însemnate de la o zi la alta; în aceste condiții, media temperaturilor maxime se va încadra între 6 și 8 grade și media minimelor va fi cuprinsă între -4 și -2 grade.

Probabilitatea pentru precipitații în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 17 - 21 februarie și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

MOLDOVA

Prima săptămână va fi caracterizată în mare parte de o vreme deosebit de rece, cu variații ale temperaturii aerului de la o zi la alta, astfel maximele vor fi cuprinse în medie între -2 și 2 grade, iar media minimelor se va situa între -12 și -4 grade, cu cele mai scăzute valori în nopțile de 16, 17, 19 și 20 februarie, când local va fi ger.

Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creștere, medii ale maximelor de 6...8 grade și ale minimelor de -2...0 grade, dar din 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 4 grade, iar cea a celor nocturne va fi de -6....-4 grade.

Temporar se vor semnala precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului.

DOBROGEA

Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în mare parte din prima săptămână, când vor fi oscilații ale temperaturii aerului de la o zi la alta, astfel maximele vor fi cuprinse în medie între -4 și 6 grade, iar media minimelor se va situa între -8 și -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nopțile de 16 și 17 februarie.

Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creștere, medii ale maximelor de 6...8 grade și ale minimelor de 0...2 grade, dar din 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 4 grade, iar cea a celor nocturne va tinde spre medii de -2 grade.

Local și temporar se vor semnala precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului.

MUNTENIA

Prima săptămână va fi caracterizată de variații ale temperaturii aerului de la o zi la alta, astfel vom trece de la o vreme rece la una normală termic și invers, cu maxime ce vor fi cuprinse în medie între 0 și 8 grade, în timp ce media minimelor se va situa între -10 și -4 grade, cu cele mai scăzute valori în noaptea de 17 februarie, când local va fi ger.

Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creștere, medii ale maximelor de până la 10...12 grade și ale minimelor de -2...0 grade, dar din 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 6...8 grade, iar cea a celor nocturne va tinde spre -4 grade.

Se vor semnala precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului, dar cu caracter temporar și doar pe arii restrânse.

OLTENIA

Perioada 15-21 februarie va fi caracterizată de variații ale temperaturii aerului de la o zi la alta, practic de la o vreme rece la una normală termic și invers, cu maxime ce vor fi cuprinse în medie între 2 și 9 grade, în timp ce media minimelor se va situa între -8 și -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nopțile de 16 și 17 februarie.

Cea de a doua săptămână va debuta cu o încălzire semnificativă a vremii, medii ale maximelor de până la 12...14 grade și ale minimelor în jurul a 0 grade, dar din 25 februarie se va răci ușor, astfel media valorilor diurne va tinde spre 8...10 grade, iar cea a celor nocturne spre -2 grade.

Se vor semnala precipitații slabe, cu caracter temporar și doar pe arii restrânse, în special în perioada 17-21 și 24-28 februarie.

Cum va fi vremea la munte

În primele două zile ale intervalului, vremea la munte va fi deosebit de rece, cu temperaturi diurne în medie de -10...-8 grade și cu nopți geroase, valori nocturne medii de -16...-14 grade.

Apoi, până la sfârșitul primei săptămâni se va încălzi semnificativ, astfel media maximelor va tinde spre 0 grade, iar cea a minimelor spre -6 grade. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi apropiate de normalul perioadei, maxime medii de până la 2...4 grade și minime în medie de -4...-2 grade, dar din 25 februarie se va răci ușor, astfel media valorilor diurne va tinde spre 0 grade, iar cea a celor nocturne spre -6 grade.

Temporar se vor semnala precipitații, în general slabe cantitativ, în cea mai mare parte a intervalului.

Se anunță ger până miercuri. Vor fi până la -20 de grade noaptea

Meteorologii anunţă că, până miercuri dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece şi va fi ger, dimineaţa şi noaptea, în nordul, centrul şi estul ţării şi, local, în sud. Totodată, au fost emise atenţionări Cod galben privind intensificări ale vântului pentru zonele înalte ale Carpaţilor Orientali şi Meridionali, precum şi pentru judeţele din Moldova. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de luni, de la ora 20.00, până miercuri, la ora 10.00.

"În intervalul menţionat, în nordul, centrul şi estul ţării, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineaţa şi noaptea, iar în cursul nopţii de marţi spre miercuri (16/17 februarie) şi în regiunile sudice. În aceste zone temperaturile minime se vor încadra, în general, între -15 şi -10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor coborî până în jurul a -20 de grade", arată ANM.

Cod galben de vânt la munte până marți dimineață

Marţi, maximele termice vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -6 şi 0 grade. De asemenea, a fost emisă o atenţionare Cod galben, valabilă de luni, de la ora 10.00, până marţi, la ora 2.00, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, unde vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 70...90 km/h, spulberând temporar zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net