Prognoza meteo. Vremea în această săptămână. Unde vor fi 17 grade
Următoarele zile vor fi dominate de către o vastă zonă de presiune ridicată, care va fi în extindere dinspre vestul către sud-estul continentului.Prin urmare, în condițiile în care circulația aerului într-un anticiclon se face în sensul acelor de ceasornic, concomitent cu creșterea presiunii vor crește și temperaturile, pe fondul unei mase de aer cald dinspre nordul Africii. Precipitațiile vor lipsi aproape cu desăvârșire, numai în zonele joase (unde local se va forma ceață) urmând să cadă izolat unele burnițe slabe.
Cum va fi vremea luni
Luni, vremea va fi caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales la munte și în dealurile subcarpatice, unde cerul va fi senin pe tot parcursul intervalului. În zonele joase de relief, în special din centru, est și sud, în prima parte a zilei și noaptea, pe alocuri va fi ceață sau nebulozitate joasă, iar cu totul izolat vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla slab până la moderat la munte și mai mult slab în restul teritoriului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 16 grade C, posibil mai scăzute în zonele cu ceață mai persistentă din Transilvania și nordul Moldovei, iar cele minime se vor situa între – 10 grade C în depresiunile Carpaților Orientali și 7 grade C în Dealurile de Vest. Vom avea între 7-12 grade în Crișana, până la 15 grade în Banat, maxime de 10 grade în Oltenia și Muntenia, între 7-12 grade în Dobrogea și până la 7 grade în Moldova.
Prognoza meteo pentru marți
Marți, cerul va fi mai mult senin după orele pranzului în toata țara, însă în prima parte a zilei ceața și norii stratiformi vor acapara majoritatea zonelor joase de relief, izolat urmând să cadă și cateva burnițe slabe.Noaptea, în zonele unde cerul va fi mai mult senin (și cu precădere în depresiunile intramontane) se vor crea inversiuni termice puternice, minimele urmând să coboare izolat sub pragul de -10 grade Celsius, punctul de rouă și implicit umiditatea urmând să fie foarte scăzute. Vântul va sufla moderat în Carpații Meridionali și slab în celelalte zone ale țării. Temperaturile maxime se vor situa în general între 3 și 8 grade în Transilvania și Maramureș, 8-13 grade în Crișana, 13-18 grade în Banat și vestul Olteniei și 8 -13 grade Celsius în estul Olteniei, Muntenia, Dobrogea și Moldova.
Vreme foarte caldă miercuri
Miercuri, tiparul vremii în țara noastră va fi similar cu cel din zilele precedente, anticiclonul bine ancorat în sud-estul Europei urmând să aducă o vreme caldă spre deosebit de caldă mai ales la deal și la munte, în timp ce în zonele joase, îndeosebi noaptea și dimineața, se vor forma nori stratiformi pe spații relativ extinse. Vântul va sufla moderat pe crestele Carpaților Meridionali și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între 5 si 10 grade Celsius în Transilvania și Maramureș, 8-13 grade în Banat, Crișana, Oltenia, Munteniа și Dobrogea și 10-15 grade în Moldova.
Temperaturi de 17 grade joi
Joi, vremea va continua să fie frumoasă în cea mai mare parte a țării după orele prânzului, în timp ce noaptea și dimineața cerul va fi acoperit cu nori mai ales în zonele joase din centrul, sudul și estul țării, iar izolat vor cădea și unele burnițe slabe. Prognoza meteo anunță temperaturi ce vor continua să crească îndeosebi la deal și la munte, unde se vor înregistra abateri termice pozitive de peste 10-12 grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat în zona Carpaților Meridionali și mai mult slab în celelalte regiuni. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 7-12 grade în Transilvania și Maramureș, 12-17 grade în Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei și 15-20 de grade Celsius în nordul Moldovei.