Programarea pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech, reluată de sâmbătă. 56.000 de persoane se vor putea vaccina

Ultima actualizare:

    Foto Pixabay.com
Foto Pixabay.com

Programarea pentru vaccinarea cu serul produs de Pfizer/BioNTech se reia sâmbătă, iar în următoarele 20 de zile se vor putea imuniza încă 156.000 de persoane. Din 1 martie se vor deschide 130 de cabinete noi de vaccinare.

”Începând de luni, 1 martie a.c., 130 de cabinete noi devin operaţionale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech. 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete. Capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi”, a anunţat CNCAV.

Sursa citată a precizat că programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă, 27 februarie şi se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani şi persoanele cu dizabilităţi.

”Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât şi prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui judeţ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro”, a precizat CNCAV.

Sursa citată a menţionat că acţiunea de imunizare a personalului didactic continuă la nivel naţional, până la data de 10 martie, precum şi vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidenţiale, medico-sociale şi a persoanelor fără adăpost.

De asemenea, în paralel, continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei. Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net