Programul Rabla pentru electrocasnice, amânat! Ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte de start

Ultima actualizare:

    Programul Rabla pentru electrocasnice a fost amânat
Programul Rabla pentru electrocasnice a fost amânat

Programul Rabla pentru electrocasnice, care ar fi trebuit să înceapă marți, 15 decembrie, la ora 12:00, a fost amânat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) cu doar câteva minute înainte de start, din cauza unor „suspiciuni de fraudare” prin clonarea informaţiilor specifice programului.

„Din cauza contextului general de instabilitate a securităţii cibernetice, a unor suspiciuni privind siguranţa informatică a aplicaţiei şi a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informaţii specifice programului Rabla pentru Electrocasnice, Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă amânarea deschiderii sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în vederea implementării unor măsuri de siguranţă suplimentare pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, până la o dată ce va fi comunicată ulterior”, a transmis AMF într-un comunicat citat de Adevărul.

Programul Rabla pentru electrocasnice ar fi trebuit să înceapă marți

Ministrul Mediului anunţa că marţi, începând cu ora 12.00, toţi cei interesaţi se pot înscrie în Programul Rabla pentru Electrocasnice, în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) şi la secţiunea programului.  

”Aşa cum am promis, mâine dăm startul Programului Rabla pentru Electrocasnice, unul din Programele de succes ale AFM. Deoarece Programul a prezentat un mare interes pentru români -  pot să zic că de la anunţul de lansare în dezbatere publică a ghidului nu a existat zi să nu avem solicitări telefonice şi scrise din partea publicului, am alocat, în acest an, un buget total de 40 de milioane de lei.

Acest buget, dublu faţă de anul 2018, va permite utilarea caselor, a cel puţin  100.000 de români, cu aparate electrocasnice de ultimă generaţie care vor respecta mediul şi care vor reduce factura de plată pentru curentul electric. Îi invit pe toţi cei interesaţi să se înscrie mâine, de la ora 12.00, pe site-ul AFM, pentru a obţine voucherele electronice, întreg procesul fiind online, foarte rapid şi sigur. Aplicaţia va emite un voucher electronic, cu o valabilitate de 15 zile, iar cu acesta, orice român se va duce la un comerciant autorizat în program, va lăsa aparatul vechi pe care vrea să-l înlocuiască şi va achiziţiona aparatul nou pe care şi-l doreşte”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net