Programul RATB şi Metrorex de Paşte. Cum vor circula mijloacele de transport în comun de Înviere

Ultima actualizare:

    Tramvaiele liniilor 19, 23 şi 27 vor circula, de sâmbătă, pe trasee modificate
Tramvaiele liniilor 19, 23 şi 27 vor circula, de sâmbătă, pe trasee modificate

Trenurile de metrou, tramvaiele 41 şi 16 linii de autobuz vor circula în noaptea de Înviere, iar duminică şi luni, în prima şi a doua zi de Paşti, autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele RATB vor funcţiona după programul unei zile de duminică, conform Mediafax. 

În noaptea de 19 spre 20 aprilie, trenurile de metrou vor circula la un interval de zece minute, între orele 23.00 şi 01.00, apoi, până la ora 05.00, la un interval de 20 de minute, potrivit Metrorex.

În perioada sărbătorilor pascale, respectiv de sâmbătă până luni, trenurile de metrou de pe toate cele patru magistrale vor circula la un interval de opt-zece minute. Pe tronsonul comun al magistralelor 1 şi 3, cuprins între staţiile Dristor 1 şi Eroilor, trenurile de metrou vor circula la un interval de patru-cinci minute.

În noaptea de Înviere vor circula şi tramvaiele 41, precum şi autobuzele pe de 16 linii de noapte cu traseu spre Mitropolie.

"În noaptea de Înviere, 19 spre 20 aprilie, liniile de noapte care converg către Mitropolia Română, şi anume N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121, precum şi linia de tramvai 41 vor circula pe întreg parcursul nopţii pentru preluarea călătorilor care vor participa la slujba specială ocazionată de sărbătorirea Paştelui ortodox şi catolic", se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Primăria Capitalei.

Restul traseelor de noapte, N101, N103, N113, N118, N120, N122, N123, N124 şi N125, precum şi celelalte linii de transport RATB vor funcţiona conform programului regulat.

În prima şi a doua zi de Paşti, autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele vor circula conform programului unei zile de duminică, mai informează municipalitatea.

În acest an, ortodocşii şi catolicii serbează împreună Paştele, pe 20 aprilie.

În Capitală, slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală va fi oficiată sâmbătă, la ora 24.00, de PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoţi.

La Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, celebrarea Vigiliei Pascale (Vegherea Pascală), comemorarea Învierii din morţi a lui Isus Cristos, începe sâmbătă, de la ora 23.00.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mobilier istock jpg
GeN WVaWwAA Yet jpg
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
human bone pixabay jpg
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
image
image