Proiectul privind reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele care au locuit în zone poluate, dezbătut în Camera Deputaților
Deputaţii urmează să discute marţi,8 septembrie, în plen, un proiect de lege care prevede că persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, din cauza extracţiei cărbunelui, precum şi pe o rază de 8 kilometri în jurul acestora beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.
"Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu sau de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, Zlatna, precum şi localităţile din judeţul Hunedoara Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Vulcan, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare", se arată în proiectul de lege care va fi dezbătut marți, 8 septembrie, de către Camera Deputaților.