Proxenetă la 14 ani: şi-a convins colegele să facă sex pe bani
O adolescentă de 14 ani din Galați poate intra în Cartea Recordurilor pentru ingeniozitatea cu care a pus pe roate o afacere, pe cât de profitabilă, pe atât de ilegală.
Simona U., acum în vârstă de 17 ani, și-a atras colegele de școală într-un miraj al banilor câștigați ușor, convingându-le să nu mai facă sex pe gratis, ci pe bani. Elevă în clasa a VII-a în 2014, Simona ducea o viaţă modestă alături de mama ei, care o creştea într-o cameră închiriată de la Primăria Galaţi. Atunci s-a gândit să pună bazele unui bordel. Chestionată de anchetatori în legătură cu împrejurările în care a decis să devină cel mai tânăr proxenet din România, fata a recunoscut că suferea mult pentru că alţii copii aveau bani, iar ea nu.
„Am început să umblu prin locuri unde ştiam eu că se adună trupa la o ţigară şi m-am interesat care dintre fete şi-o pune. Mi-a fost uşor să aflu, căci băieţii se dau tot timpul mari cu asta“, a mărturisit ea. Tinerele au început să-și vândă trupul pe bani unor bărbați. Pe fir a intrat și Petrică Stan, un individ cu antecedente penale, dat în urmărire internaţională. O a treia persoană, Vasile Seserman, le-a pus la dispoziţie propriul apartament, unde fetele de liceu îşi aduceau clienţii, scrie adevarul.ro. Deși au trecut trei ani de la faptele incriminate de procurori, dosarul a fost înaintat spre judecare abia acum. Primul termen de judecată este 13 septembrie.