Radu Mazăre: Ultima ediție a carnavalului Mamaia a fost cea mai...

Ultima actualizare:

    Radu Mazăre a fost, la festivalul din acest an, Ştefan cel Mare. Şi nu numai
Radu Mazăre a fost, la festivalul din acest an, Ştefan cel Mare. Şi nu numai

Primarul Radu Mazăre susține că ultima ediție a carnavalului Mamaia din acest an, când edilul l-a interpretat pe Ramses al II-lea, a fost cea mai complexă și mai spectaculoasă de până acum, una de la care nu au lipsit luptele, animalele și fetele frumoase.

Parada carelor alegorice a început sâmbătă, după ora 20.00, de la Piațeta Perla, ca și la precedentele ediții. Aici, Radu Mazăre, costumat ca Ramses al II-lea s-a urcat pe carul alegoric al Primăriei care a pornit apoi pe faleză către Piațeta Cazino. Mii de oamenii au așteptat trecerea carelor alegorice, căutând poziții cât mai bune pentru a filma și fotografia spectacolul oferit. Când carele au ajuns în zona Cazino, piațeta era plină de lume, turiștii, dar și constănțenii așteptând să vadă povestea lui Ramses al II-lea. Ei au putut urmări pentru început trei lei, de la un circ din Mamaia, aflați în cușca în care își țin spectacolele, un aligator care a fost lăsat pentru câteva secunde să umble singur pe scenă, iar mai târziu publicul a putut vedea două cămile și doi șerpi.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, și-a făcut o apariție spectaculoasă, el ieșind dintr-un sarcofag, după care a urmat încoronarea lui Ramses al II-lea, iar apoi au fost arătate abilitățile de luptător ale faraonului, care a reușit să doboare o rață cu arcul.

Scenariul a mai cuprins un spectacol de magie, dar și lupte intense, una dintre cele mai spectaculoase fiind cea dintre luptătorul brazilian Francisco Filho și președintele Federației Românie de Arte Marțiale, Dorel Bulearcă. Au mai fost prezenți și vedeta de televiziune Cabral, în rolul Marelui Preot, dar și fiul primarului, Răducu, el interpretând un astrolog. Nu puteau lipsi de la carnaval nici fetele frumoase, având în vedere că despre Ramses al II-lea se spune că a avut peste două mii de soții. “Acesta a fost Ramses, acesta a fost spectacolul de încheiere al carnavalului 2014. Am început totul dintr-o joacă acum doi ani de zile și iată că acum în 2014, al treilea an în care facem carnaval, dumneavoastră sunteți în număr atât de mare și vreau să vă mulțumesc, iar noi facem repetiții până la 1-2 noaptea ca să puteți avea parte de un spectacol frumos”, a spus Mazăre.

“Din ce în ce mai greu, din ce în ce mai complicat, din ce în ce mai complex și din ce în ce mai frumos și mai spectaculos, așa a fost. Am înghețat aseară, am înghețat ieri seară, alaltăieri seară, dar am avut invitați de vază, de marcă și se și vede pentru că după părerea mea au fost cel puțin oamenii care au fost la Ștefan cel Mare, când eram în mijlocul sezonului”, a declarat Mazăre, referindu-se și la numărul mare al celor care au urmărit spectacolul.

simeon stalpnicul png

Întrebat care dintre cele trei personaje interpretate anul acesta i-a plăcut, primarul a răspuns: “E greu să-ți spun, fiecare au fost diferite. Toate mi-au plăcut, toate au fost de conducători, de conducători care și-au iubit și și-au condus oamenii, de bărbați puternici care au avut multe femei. E adevărat că pe Ramses îl invidiez puțin”.

Şi anul viitor şi-a propus un carnaval spectaculos. “Am o idee, mă gândesc să fac un fel de Disneyland care să cuprindă toate carele alegorice pe care le-am folosit, hainele și personajele pe care le-am pus în scenă, unde oamenii pot veni, se pot urca pe car, se pot îmbrăca, se pot filma, se pot fotografia cu hainele, costumele personajelor care au fost puse în scenă. Este un proiect destul de greu, dar mă gândesc că face sens și va prinde multă lume. Cred că oricare din zecile de mii de oameni de aici ar vrea să fie îmbrăcați așa și urcați pe care alegorice”, a explicat Mazăre.

Radu Mazăre a purtat diverse costume la edițiile anterioare ale carnavalului fiind pe rând spartan, sultan, samurai, maharajah, rege britanic, Ludovic al XIV-lea, Nabucodonosor și Suleyman Magnificul. În această vară el a fost mai întâi Cezar, apoi Ștefan cel Mare, iar la final, Ramses al II-lea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net