Radu Vanco, românul care a ajuns milionar în SUA: «Primul dolar l-am câştigat la benzinărie»

Ultima actualizare:
Românul a făcut afaceri în Silicon Valley
Românul a făcut afaceri în Silicon Valley

Radu Vanco, unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din SUA, de origine română, are o poveste de film. A trăit în România ceauşistă, a făcut cunoştinţă cu puşcăria comunistă, dar ulterior a reuşit să plece în SUA şi a ajuns milionar.

Fost inginer la Institutul de Cercetare pentru Componente Electronice din Bucureşti, Radu Vanco a fost rapid promovat ca şef al grupului de Proiectare de circuite integrate Metal-Oxid-Semiconductor.

Curând, însă, avea să cadă în dizgraţie, pentru simplul fapt că fratele său a plecat în America. Persecutat la locul de muncă, Vanco a luat decizia să-l urmeze şi a reuşit, dar după ani şi după multe bătăi de cap.

Într-un interviu pentru „Adevărul”, Radu Vanco a povestit despre suişurile şi coborâşurile din viaţa sa şi calea parcursă de la un angajat model la un CEO de succes, devenind într-un final un prosper om de afaceri cu o avere cu multe zerouri în coadă.

”Prima perioadă în America a fost furtunoasă, mergând de la extaz până la depresie. Primul dolar l-am câştigat umplând rezervoare cu benzină la o staţie de gaz din New York. Din păcate, nu l-am păstrat. Primul job în America a fost în design. Din păcate, firma nu mergea prea bine şi am vrut să am şi o altă experienţă. Aşa că am acceptat să devin manager linie de producţie pentru o linie de produse. Spre surprinderea mea, devenisem foarte cunoscut, aveam deja o reputaţie bună în Silicon Valley, iar după câţiva ani m-am mutat la Catalyst Semiconductor, unde am fost pus vicepreşedinte”, a povestit românul. 

Când a ajuns în America, nu ştia ce carieră va avea, aşa că s-a gândit ce ar putea face în paralel, în timpul liber.


    Românul a făcut afaceri în Silicon Valley
Românul a făcut afaceri în Silicon Valley

”Aşa am început să fac investiţii imobiliare. Casele mi se păreau ieftine, iar băncile îmi împumutau bani. Şi am avut dreptate - preţul caselor a crescut enorm în Silicon Valley, aşa că m-am trezit, e drept după multă muncă, pentru că nu e deloc simplu, şi risc, că nu mai depindeam de un job care era ceva la care visasem de când am venit în America. Mai târziu, am extins această activitate făcând investiţii în imobile, terenuri şi construcţii şi în România, unde am revenit prin 1995. Tot în acea perioadă, prin 1995, ştiind câtă nevoie exista pentru asta, am format o companie de servicii inginereşti, iniţial software, în România. Mai apoi compania s-a diversificat şi în alte tipuri de servicii şi a creat şi produse proprii”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net