Realitatea Tv se închide la 30 octombrie. Ce se întâmplă cu angajaţii

Ultima actualizare:

Veşti proaste pentru angajaţii Realitatea Tv. Postul se închide miercuri (30 octombrie). Consiliul Național al Audiovizualului nu a mai prelungit licența de emisie. Prima televiziune de știri din România, Realitatea TV, lansată în toamna lui 2001, își încetează emisia din 30 octombrie.

CNA a analizat în ședința de marţi prelungirea licenței Realitatea TV, televiziune lansată în 2001. Membrii au votat împotriva prelungirii întrucât societatea care operează televiziunea nu a depus documentația necesară. Concret, din cauza faptului că Realiateta Media, aflată în insolvență de opt ani, nu are nici acum un plan de reorganizare aprobat, nu a putut depune certificatul fiscal, notează paginademedia.ro

Au fost doar patru voturi pentru prelungirea licenței, din cei zece membri prezenți, deși era nevoie de cel puțin șase pentru ca cererea să fie admisă. Dorina Rusu, Cristina Pocora, Alex Kocsis și Răsvan Popescu au fost pentru. Împotrivă au fost: Monica Gubernat, Ramona Sorescu, Nicolaie Bălașa, Gabriel Tufeanu și Radu Herjeu.

Orsolya Borsos n-a votat nici pentru și nici împotrivă, argumentând că din punctul său de vedere, nu era necesar un vot, ci trebuia doar ca forul să „ia la cunoștință” că postul nu a îndeplinit condițiile privind solicitarea de prelungire a licenței.

Planul B al şefilor Realitatea Tv pentru angajaţii postului

la prima vedere, o veste îngrijorătoare, în realitate angajaţii postului sunt extrem de relaxaţi. Patronii Realitatea Tv și-au pregătit terenul de mai mult timp tocmai în cazul în care televiziunea de știri vă rămâne cu licența expirată (adică se va închide).

Consiliului Național al Audiovizualului a analizat în aceeaşi ședința publică de marți, solicitarea Geopol International, companie deținută de Cozmin Gușă, care are de mai mulți ani licența TV Realitatea Plus.  Concret, Geopol International vrea modificarea structurii de programe a Realitatea Plus. Nu se precizează în ce constă noua structură de programe Realitatea Plus și ce emisiuni urmează să conțină. Cel mai probabil se va solicita modificarea astfel încât postul Realitatea Plus să aibă aceeași grilă de programe ca Realitatea TV.  

Televiziunea Realitatea Plus a primit licență în 2013 și a început să emită abia în 2015, cu câteva zile înainte să-și piardă licența (CNA retrage licența posturilor care nu se lansează în cel mult doi ani). Asta înseamnă cu angajaţii vor fi mutaţi şi vor lucra sub noua licenţă. 

Singurul dezavantaj al Realitatea Plus este, spre deosebire de Realitatea TV, că nu se află în lista must carry, a posturilor care sunt preluate obligatoriu de companiile de cablu. Din informațiile Paginademedia.ro, reprezentanții Realitatea Plus au avut deja discuții cu companiile de cablu în legătură cu preluarea postului de televiziune.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
image
actualitate.net
image
actualitate.net