Reclamaţie de primar, scrisă în limbaj vulgar

Reclamaţie de primar, scrisă în limbaj vulgar

Ultima actualizare:

    Petru Iuga,  primarul-golan
Petru Iuga, primarul-golan

Vocabular de mahala într-un document oficial! Petru Iuga, edilul comunei Vârfuri (Dâmboviţa), a trimis o adresă Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), reclamând-o pe contabila primăriei într-un limbaj “colorat”.

Aflat în funcţie de 17 ani, primarul o acuză pe Georgeta Stoica de faptul că refuză plata unor lucrări necesare pentru funcţionarea instituţiei. „Să-mi scuzaţi expresia, dacă nu vor neuronii – l…l respectivei, nu se fac plăţi“, scrie Petre Iuga în adresa trimisă la ITM Dâmboviţa. Episodul incredibil a avut loc în urma unui control al ITM la Primăria Vârfuri, unde inspectorii au descoperit mai multe nereguli, pe care edilul a încercat să le scuze. Iuga recunoaşte că e în război cu contabila. „Dacă ar fi în stare să mă bage în pământ, m-ar băga. Nu-mi retrag cuvintele folosite în adresă. Nu am cum să mă împac cu ea“, clamează primarul. 


    Documentul oficial trimis de edil
Documentul oficial trimis de edil


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mizerie apartament Ştiri de Cluj jpg
eurovision jpg
a36866fd 8605 411c 9102 c558cc19153d jpg
România jpeg
urme cer istock jpg
pnrr bloc jpg
marius bicicleta china intagram jpg
image png
image
image