Recorduri de ștergere a unor datorii către bancă. Doi români „iertați” de 62.000 de euro și 52.000 de franci elvețieni

Ultima actualizare:

    În ultimii 3 ani și jumătate, peste 1.400 de români au obținut, prin medierea CSALB, ștergerea unor datorii către bănci în valoare totală de 2 milioane de euroFoto:Shutterstock
În ultimii 3 ani și jumătate, peste 1.400 de români au obținut, prin medierea CSALB, ștergerea unor datorii către bănci în valoare totală de 2 milioane de euroFoto:Shutterstock

Un bucureştean a obţinut ştergerea unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 euro) în urma negocierii cu banca, intermediată de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), caz în care banca a acceptat ştergerea întregii datorii pe care acesta o mai avea de achitat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi într-un caz social, din Oradea, pentru care aceeaşi bancă a şters suma de 51.930 de franci elveţieni.

Ambele cazuri depăşesc precedentul record valoric înregistrat la CSALB. Acesta era de 44.600 de euro, înregistrat în aprilie 2019, în cazul unui client din Sighetul Marmaţiei. În privința clientului din București, conform news.ro, în urmă cu patru ani, A.S. a împrumutat de la bancă aproximativ 70.000 de Euro pentru a-și cumpăra o casă. Pusese pe picioare o firmă în domeniul IT, după ce studiase și muncise în afara țării. În urmă cu doi ani însă, a suferit un accident rutier în urma căruia a suportat multe intervenții chirurgicale și luni de recuperare, care continuă și în prezent. A apelat la CSALB, iar banca de la care contractase împrumutul, i-a oferit cea mai bună soluție: ștergerea integrală a datoriei care rămăsese de achitat, adică echivalentul a 62.000 de Euro.

Clientul M.I., din Oradea, a vorbit şi el despre ştergerea datoriei de aproape 52.000 de franci elveţieni. “Am contractat în anul 2007 un credit imobiliar în franci elveţieni. Din cauza crizei imobiliare şi a creşterii cursului CHF, ratele au ajuns chiar să se dubleze, în timp. Până în toamna anului 2018 am reuşit cu unele întârzieri să plătim ratele, însă din primăvara lui 2019, de când ne confruntăm cu o gravă problemă de sănătate a soţiei, perioada de întârziere s-a tot mărit. Înainte ca situaţia să devină critică am apelat la CSALB (…) Am obţinut mai mult decât puteam spera vreodată, adică remiterea totală a datoriei şi închiderea creditului la care aş mai fi avut de plată circa 12 ani”, se menționează în comunicatul de pe site-ul CSALB.

Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB, adică Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar
Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB, adică Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar

Peste 1.400 de români au obținut anularea unor datorii de peste 2 milioane de euro

“În mai puțin de un an, precedentul record valoric a fost depășit de două ori în cadrul Centrului. Chiar dacă rezultatul concilierii ne bucură, vorbim de cazuri sociale dificile, prin care nimeni nu și-ar dori să treacă. Suntem nevoiți să remarcăm că majoritatea băncilor comerciale sunt dispuse să sprijine consumatorii aflați în dificultate și înțeleg nevoia reală de negociere a contractelor în care situația financiară a partenerilor s-a înrăutățit”, a declarat Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Conform CSALB, în ultimii trei ani şi jumătate, peste 1.400 de români şi-au rezolvat problemele cu băncile şi IFN-urile, prin intermediul CSALB, iar suma totală obţinută în urma negocierilor depăşeşte 2 milioane de euro. CSALB este o instituţie înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni, negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri, pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) prin aplicaţia online aflată pe site-ul propriu. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 21 de conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net