Referendumul privind maidanezii a fost anulat oficial

Referendumul privind maidanezii a fost anulat oficial

Ultima actualizare:

    În Bucureşti sunt circa  50.000 de maidanezi, din  care o treime suferă cel puţin  de o boală infecţioasă
În Bucureşti sunt circa 50.000 de maidanezi, din care o treime suferă cel puţin de o boală infecţioasă

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a anulat, în şedinţa de astăzi, organizarea referendumului privind maidanezii. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anuntat marţi convocarea sedinţei Consilului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), miercuri, pentru anularea referendumului local privind eutanasierea câinilor maidanezi, în urma adoptării de către Parlament a proiectului de lege în acest sens.

Potrivit noii legi, câinii maidanezi vor fi ţinuţi în adăposturi timp de 14 zile lucrătoare, perioadă în care pot fi revendicaţi sau adoptaţi. După această perioadă, câinii pot fi ţinuţi în adăpost, dacă există locuri disponibile şi fonduri necesare. În caz contrar, vor fi eutanasiaţi.

Vineri, Consiliul General al Capitalei aprobase propunerea primarului Sorin Oprescu de organizare a unui referendum în Bucureşti, pe 6 octombrie, în care bucureştenii să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu eutanasierea maidanezilor care nu au fost adoptaţi după 7 zile de la prindere. Oprescu a declarat atunci, la finalul şedinţei Consiliului, că, dacă Parlamentul va vota între timp o lege pe această temă, se va adresa din nou Consiliului pentru a decide dacă referendumul va mai fi organizat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fratii Tate, captura video jpg
aer conditionat freepik jpg
Nicolae Grigorescu jpg
eclipsa de soare pexels jpg
image png
1 musetel shutterstock 1287881557 jpg jpeg
intretinere jpg
avioane f 16 pixabay jpg
image
image