Reportaj Click! Turist în «oraşul câinilor». 5.100 de patrupede trăiesc în pădurea de la Smeura

Ultima actualizare:

    După alăptare,  trei voinici  au pozat  pentru Click!Fotografii: Sever Gheorghe
După alăptare, trei voinici au pozat pentru Click!Fotografii: Sever Gheorghe

La 7 kilometri de Piteşti, în pădurea de la Smeura, pe o suprafaţă de 4,5 hectare, vieţuiesc animăluţe fără stăpân. Aici funcţionează cel mai mare adăpost de câini maidanezi din lume. Reporterii Click! au păşit în această zonă, plină cu “străzi” şi cu “blocuri”, unde se află nu mai puţin de 5.100 de câini.

Adăpostul de câini e situat în comuna argeşeană Moşoaia, e cunoscut drept Biobaza Smeura şi are 33 de padocuri, pe o suprafaţă de peste 4,5 hectare. Din ianuarie 2005 este înregistrat în Cartea Recordurilor drept cel mai mare din lume. Dacă atunci găzduia 3.000 de animăluţe, în prezent trăiesc aici 4.627 de câini adulţi şi 480 de pui.

Poarta de intrare  în adăpostul  de la Smeura
Poarta de intrare în adăpostul de la Smeura

O femeie inimoasă 

”Povestea adăpostului începe în anul 2000, când o iubitoare de animale, nemţoaica Ute Langenkamp, a venit în Argeş şi a văzut cum era rezolvată problema câinilor vagabonzi. Maidanezii erau strânşi aici, unde era o fostă fermă de vulpi, şi trăiau în condiţii improprii”, povesteşte Ana Maria Voicu, directoarea adăpostului de la Smeura. “Ute a preluat complexul, a început să investească din ce în ce mai mult şi a creat acest uriaş adăpost. Acum avem zone de carantină, de recuperare şi spaţii amenajate pentru pui şi mame cu pui”, adaugă Ana Maria Voicu. Locul este practic un oraş cu “străzi” şi ”blocuri”. 

Ţarcurile în care trăiesc câinii comunitari au 16 metri lungime şi 8 metri lăţime, fiecare găzduind între 100 şi 150 de locatari. La intrarea în”oraşul câinilor”, un “bloc” este casa de oaspeţi. Când reporterii Click! au fost în vizită, aici erau cazate 10 pisici şi 120 de pui. Ute Langenkamp a murit în 2018, dar în ”oraşul câinilor” totul funcţionează ceas.

Curățenie ca-n farmacie în padocurile animăluțelor
Curățenie ca-n farmacie în padocurile animăluțelor

Una dintre îngrijitoare se bucură de recunoștința cățeilor
Una dintre îngrijitoare se bucură de recunoștința cățeilor

Locul este administrat de asociaţia de protecţie a animalelor care poartă numele nemţoiacei şi o asociaţie germană de protecţie a animalelor, Tierhilfe Hoffnung. ”În primul rând, ne ocupăm de asigurarea condiţiilor civilizate de viaţă pentru maidanezii abandonaţi, fie că sunt pui sau adulţi. Apoi ne ocupăm cu sterilizări gratuite: fie că proprietarul de animal vine cu el aici, unde este operat, fie periodic mergem noi pe teren cu cele patru clinici mobile şi facem operaţii. În medie, medicii de la noi sterilizează 35 de câini zilnic”, explică Matthias Schmidt, ”primarul” acestui veritabil “oraş”. Nu este medic, dar iubeşte mult animalele şi vrea să le asigure cele mai bune condiţii. 

Și pisicile au parte de răsfăț la adăpostul din pădure
Și pisicile au parte de răsfăț la adăpostul din pădure

Adoptaţi de familii din Germania

Cei 98 de salariaţi robotesc pe lângă armata de câini, iar lătraturile acestora sunt zgomotul natural în pădurea de la Smeura. ”Pentru că în România adopţiile sunt o raritate, ducem câinii în Germania, o dată pe săptămână, cu maşini speciale. Acolo colaborăm cu peste 80 de adăposturi şi e imposibil să nu găsim o familie pentru orice câine abandonat. În medie, în fiecare an găsim părinţi adoptivi pentru 1.800-2.000 de maidanezi”, povesteşte Matthias Schmidt. 

Întreţinerea tuturor patrupedelor de la Biobaza Smeura costă aproximativ un milion de euro anual. Animăluţele de la adăpostul din pădure consumă în jur de trei tone de mâncare uscată sau umedă pe zi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net