Reputatul dr. Alexandru Oproiu a murit! A salvat sute de pacienți și a profesat până la 89 de ani

Ultima actualizare:

    Dr. Oproiu urma să împlinească 90 de ani în două săptămâniFoto: captură Antena 3
Dr. Oproiu urma să împlinească 90 de ani în două săptămâniFoto: captură Antena 3

Colegiul Medicilor din România a anunțat luni dimineaţă (16 noiembrie) că prof. dr. Alexandru Oproiu, un reputat gastroenterolog, a trecut în nefiinţă. Prof. dr. Oproiu era preşedintele de onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie. În două săptămâni ar fi împlinit 90 de ani.

Dr. Alexandru Oproiu avea 60 de ani de experiență în sistemul public și privat de sănătate. Acesta a publicat 162 de articole de specialitate în literatura medicală română și 38 în străinătate.

„Prof. dr. Alexandru Oproiu a reprezentat pentru generaţii întregi un mentor - atât pentru studenţii şi rezidenţii pe care i-a pregătit cu dedicare, cât şi pentru cei care i-au fost pacienţi.

Cu experienţă de peste şase decenii, prof. dr. Alexandru Oproiu a scris o pagină de istorie în Gastroenterologia şi Hepatologia românească.

Prof. dr. Oproiu avea 90 de ani, era preşedintele de onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie. De asemenea, făcea parte din Societatea Americană de Gastroenterologie, Societatea Franceză de Gastroenterologie, Societatea Franceză de Endoscopie Digestivă şi în Societatea Italiană de Endoscopie Digestivă”, a anunțat într-un comunicat Colegiului Medicilor din România.

"Cea mai mare satisfacție a mea vine de la foștii pacienți care mă opresc acolo unde mă întâlnesc"

Prof. Dr. Ioan-Alexandru Oproiu s-a născut la data de 1 decembrie 1930, în comuna Glăvile-Piteșteana din județul Vâlcea. El a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti în anul 1956.

Medicul a fost formatorul şcolii moderne de gastroenterologie şi hepatologie din ţara noastră şi avea competenţe în endoscopia digestivă superioară, inferioară şi videocapsula endoscopică.

„Cea mai mare satisfacţie a mea vine de la foştii pacienţi care mă opresc acolo unde mă intălnesc şi-mi spun: «Am fost bolnavul dumneavoastră acum 37 de ani, m-aţi tratat, m-aţi vindecat» sau «Aveam 19 ani şi am fost internat la dumneavoastră 30 de zile cu stare gravă de boală, acum sunt bine şi am trei copii mari. Mă rog tot timpul pentru sănătatea dumneavoastră, dle doctor». Am satisfacţii numeroase pentru că iau din viaţă ceea ce este bun şi ceea ce imi place. Se pune intrebarea dacă are valoare medicina romănească. Medicina romănească are o mare experienţă, are tradiţie bogată, constituie un edificiu construit in multele decenii de existenţă”, declara dr. Oproiu într-un interviu, citat de jurnalul.ro.

image
image
image
image
image
image
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net