Restricţii de circulaţie în București de Ziua Forţelor Aeriene

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Pe mai multe străzi din Bucureşti sunt restricţii de circulaţie, de Ziua Aviaţiei Române. Ceremonii militare și religioase vor avea loc la statuia Aviatorilor. Zona va fi survolotă de peste 40 de aeronave ale MApN, elicoptere SMURD şi ale MAI.

Astfel, joi, între orele 10.00 - 11.00, are loc ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum şi Iacării Acrobaţi.

simeon stalpnicul png

Poliţia anunţă că în acest interval, pentru buna desfăşurare a evenimentului, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe următoarele artere rutiere: Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulaţie, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle; Aleea Modrogan şi Aleea Alexandru; Str. Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulaţie, între Şos. Kiseleff şi Bd. Aviatorilor; Str. Aviator Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între Str. Emil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.

Conducătorilor auto care intenţionează să tranziteze zona pe timpul restricţiilor le este recomandat să folosească următoarele rute ocolitoare: Piaţa Charles de  Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Bd. Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei; Piaţa Charles de  Gaulle – Bd. Mareşal C-tin. Prezan – Şos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache; Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Cal. Dorobanţilor – Piaţa Charles de  Gaulle; Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Presei Libere.

Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenţie, să utilizeze rutele ocolitoare şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic, pentru devierea acestuia.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bloc vechi jpg
cerere casatorie avion captura video jpg
air fryer curatenie getty1 jpeg
mihai plesu a fost eliberat se va afla sub control judiciar timp de 60 de zile jpeg
loto shutterstock jpg
tramvai iasi facebook primarieiasi1 jpeg
eau emiratele arabe unite dubai shutterstock
romcab1 jpeg
image
image