Revelion 2013: 600 de solicitări urgente la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov

Ultima actualizare:

    Salvarea l-a transportat pe micut la spital pentru examinări amănunţite
Salvarea l-a transportat pe micut la spital pentru examinări amănunţite

Ambulanţa Bucureşti-Ilfov a înregistrat, în noaptea de Anul Nou, aproape 600 de solicitări, majoritatea urgenţe, printre care cazuri de leşin în spaţii publice şi de comă alcoolică, căzuţi în stradă, traumatisme şi cinci naşteri, a declarat pentru MEDIAFAX managerul SABI, dr. Alis Grasu.

"Solicitările au fost foarte numeroase. În doar 12 ore, au fost 586 de cazuri, cu 405 urgenţe, ceea ce înseamnă că echipajele au lucrat continuu, nu au avut timp nici măcar pentru o gustare. Din totalul urgenţelor, 134 au fost pentru lipotimii, 47 dintre acestea fiind în spaţii publice. De asemenea, au fost 24 de cazuri de comă, dintre care şase de comă alcoolică", a precizat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI).

Tot în Noaptea de Anul Nou, salvarea a intervenit pentru 12 căzuţi în stradă, 29 cazuri de traumatisme, 60 de afecţiuni digestive, dar şi cinci naşteri, potrivit dr. Grasu.

SABI a lucrat cu 51 de ambulanţe de urgenţă, 16 maşini de transport, 11 echipaje de urgenţă în zonele unde a fost organizat Revelionul şi nouă de consultaţii, anunţă Mediafax.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
mihaela bilic slabit colaj facebook pixabay jpg
virus ebola foto shutterstock
infractori canada romani jpg
urs soricei captura video jpg
diana sosoaca vladimir putin jpg
autostrada brasov fagaras jpg
image
image