Rinichiul transplantat lui Arşinel, anchetat penal

Ultima actualizare:

Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta” va depune o plângere penală faţă de Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj, informează Mediafax. Vor solicita Justiţiei să lămurească dacă s-au respectat regulile şi criteriile de transplant de rinichi în cazul actorului Alexandru Arşinel.

„Sunt sute de bolnavi care aşteaptă ani să primească un rinichi, care şi-au pus întrebări şi care au suspiciunea că acel rinichi s-a pus suspect de repede la un domn de 70 de ani şi fac abstracţie de faptul că a fost vorba de Arşinel. În numele lor încercăm să aflăm adevărul. Şeful ICUTR, Mihai Lucan, nu a precizat până acum dacă Arşinel a primit un rinichi pentru că a fost cel mai compatibil cu donatorul sau pentru că a fost un actor iubit de români”, a declarat preşedintele Asociaţiei din Cluj-Napoca, Emanuel Ungureanu, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, nu se ştie dacă Alexandru Arşinel a primit un rinichi sau doi şi nu s-a clarificat nici câţi potenţiali primitori ai rinichiului de care a beneficiat actorul au fost chemaţi la transplant, în condiţiile în care trebuie chemate minimum şase persoane în cazul în care se primeşte un organ.

Actorul Alexandru Arşinel, director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, a suferit, la sfârşitul lunii august, un transplant de rinichi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. El a fost externat joi.

Şeful ICUTR, Mihai Lucan, declara că Alexandru Arşinel este a treia persoană din România în vârstă de peste 70 de ani care a suferit un transplant de rinichi, precizând că donatorul este un tânăr de 23 de ani care s-a spânzurat după ce a pierdut la jocuri de noroc.

Lucan spunea că intervenţia chirurgicală nu a fost una uşoară, Alexandru Arşinel având 71 de ani şi peste 150 de kilograme, a fost pe lista de aşteptare şi a făcut operaţia pentru că actorul reprezintă o valoare foarte importantă.

«Toate criteriile de selecţie a pacienţilor au fost respectate»     Prof.  Mihai Lucan,  şeful ICUTR Cluj

 Profesorul Lucan a explicat pentru Click! că “selecţia bolnavilor pentru transplant se face pe anumite criterii medicale, biologice şi de compatibilitate. Toate acestea au fost respectate şi în cazul lui Alexandru Arşinel, care nu se afla pe lista de aşteptare de trei zile, ci de aproximativ trei luni. De asemenea, vârsta nu este un criteriu de selecţie pentru transplant. Există pacienţi de 20 de ani, care au, însă, o stare biologică mult mai proastă decât a unuia de 70 de ani, motiv pentru care nu pot suporta o astfel de operaţie”, ne-a declarat prof. dr. Mihai Lucan.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Alimetarea cu combustibil la benzinarie foto freepik com jpg
bloc vechi jpg
cerere casatorie avion captura video jpg
air fryer curatenie getty1 jpeg
mihai plesu a fost eliberat se va afla sub control judiciar timp de 60 de zile jpeg
loto shutterstock jpg
tramvai iasi facebook primarieiasi1 jpeg
eau emiratele arabe unite dubai shutterstock
image
image