Român condamnat în Ungaria pentru acte de violență. Ce a făcut suspectul
Un român în vârstă de 29 de ani a fost condamnat de un tribunal din Budapesta pentru două acte grave de violență la șase ani de închisoare. Bărbatul a jefuit o casă din localitatea maghiară Csepel și a bătut proprietarul apoi a atacat violent un șofer de autobuz din Budapesta.
Românul a acționat fără scrupule și cu multă violență în timpul jafului din Csepel după cum relatează stiridiaspora.ro. Potrivit rechizitoriului Procuraturii Generale din Budapesta, bărbatul a escaladat gardul casei și a intrat în casă după ce a spart ușa de la intrare fără să-I pese dacă este cineva înăuntru sau dacă îl văd sau aud vecinii.
Cum a jefuit românul o casă din Ungaria
Hoțul nu s-a pierdut cu firea atunci când odată intrat în casă în față I-a apărut proprietarul. Fără multe vorbe, românul l-a lovit în frunte cu o asemenea forță încât acesta a căzut la pământ, pierzându-și cunoștința. Calm, agresorul a încuiat apoi ușa de la intrare, a luat cheia, a stropit victima cu apă și a așezat-o într-o cameră pe un pat. Pentru că nu a văzut nimic de valoare la îndemână și nu dorea să piardă timp scotocind, românul a luat un cuțit mare din bucătărie și l-a amenințat pe proprietar, încercând să afle unde ține acesta bunurile de valoare și banii. Victima nu s-a speriat și nu a vrut să spună nimic, așa că hoțul român l-a percheziționat sub amenințarea armei albe. În cele din urmă, suspectul a plecat cu portofelul victimei, în care se aflau 30.000 de forinți (puțin peste 400 de lei) și un telefon mobil.
Românul a bătut un șofer de autobuz
După trei luni, românul s-a urcat într-un autobuz într-un cartier din Budapesta și a început să se certe cu șoferul. Când vehiculul a ajuns la capăt, românul l-a atacat pe șofer, l-a lovit cu pumnii și cu picioarele în coapsă lăsându-l inconștient. După această faptă, românul a fost reținut și a fost condamnat pentru jaf și agresarea șoferului la șase ani. Sentința nu este definitivă, atât procuratura cât și românul depunând recurs
Citiți și
Un român a fost înjunghiat mortal în timpul unei altercații, în Ungaria