România intră într-o perioadă cu vreme neobișnuit de caldă. Când ajung temperaturile la 35 de grade Celsius
Potrivit celei mai recente prognoze emise marți de ANM pentru perioada 16 iunie – 12 iulie 2026, vremea va intra într-un proces de încălzire accentuată, pe fondul pătrunderii unei mase de aer tropical. În jurul datei de 22 iunie, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 de grade Celsius în regiunile vestice și sud-vestice ale României.

După 22 iunie, valorile termice vor înregistra variații de la o zi la alta, însă se vor menține, în general, peste normalul perioadei, cu maxime cuprinse între 25 și 32 de grade Celsius.
În privința precipitațiilor, meteorologii estimează apariția averselor în aproape fiecare zi. Episoadele de instabilitate atmosferică vor fi mai frecvente și mai intense în intervalul 15–19 iunie, dar și după 23 iunie, când local sunt așteptate ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Vremea în săptămâna 16-22 iunie 2026
Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Vremea în săptămâna 22 – 29 iunie
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile vestice, sud-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Vremea în săptămâna 29 iunie – 6 iulie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
Vremea în săptămâna 6 – 13 iulie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în jumătatea vestică a țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

































