Românii continuă să protesteze în Capitală
Românii nu s-au liniştit nici după ce guvernul lui Ponta a picat, iar fostul edil al primăriei Sectorului 4, Cristian Piedone, şi-a dat demisia. Sâmbătă (7 noiembrie) a fost a-5-a zi de proteste, în Capitală. Deşi Klaus Iohannis a anunţat vineri (6 noiembrie) că va lua parte la miting, acesta nu şi-a făcut apariţia, spre dezamagirea oamenilor din stradă. Protestatarii, care au stat grupaţi aproximativ două ore în zona fântânii de la Universitate şi în faţa Teatrului Naţional, au ocupat şi strada, circulaţia fiind blocată atât spre Piaţa Romană, cât şi spre Unirii.
UPDATE 22.10 Protestatarii adunaţi în Piaţa Universităţii au început să plece. În piaţă mai sunt aproximativ 2.000 de persoane, care stau dispuse în grupuri, fiecare grup având mesajele sale, astfel că sunt scandări diferite în acelaşi timp. În cursul serii, au ajuns în piaţă veştile privind moartea a doi răniţi, momente în care oamenii s-au lăsat în jos în linişte pentru a aduce un omagiu celor decedaţi, conform Mediafax.
UPDATE 21.00 Aproximativ 3.000 de oameni sunt în Piaţa Universităţii, în acest moment, în a cincea zi de proteste, ziua în care nouă persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv au murit, iar numărul celor decedaţi în urma tragediei din 30 octombrie a ajuns la 41. Protestele au continuat şi în alte oraşe din ţară, printre care Sibiu şi Timişoara.
În jurul fântânii de la Universitate sunt puse lumânări, împreună cu mesaje precum: "Noi suntem revoluţia păcii", "Toţi cei răniţi la Colectiv să fie trimişi în străinătate, pentru cel mai bun tratament, pe banii Ministerului Sănătăţii, adică ai noştri", "Uă, uă Ponta". Unii dintre manifestanţi cer, la anumite intervale de timp, să fie păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor din clubul Colectivm, informează Mediafax.
Manifestanţii au legat un şnur tricolor, lângă fântâna de la Universitate, pe care oamenii care vin şi prind hârtii cu diverse mesaje: "Confiscarea averilor ilicite", "Nu parlamentari cu dosare penale", "Vrem acasă diaspora", "Demisia Parlamentului", "Alegeri anticipate", "Vrem spitale, nu ONG-uri Sorosiste, "Taxe pentru BOR, musulmani şi cultul mozaic", "Nu vaccinărilor impuse", "Guvern de tehnocraţi şi parlamentarii schimbaţi", "Nu mai votez niciun partid!", "Parlament nou, comun, Bucureşti - Chişinău. Unire!", "Reactualizarea punctului 8 de la Timişoara", "Fără moschee".
UPDATE 20.15 S-au strâns poate 1.500 de protestatari în Piaţa Universităţii, din Capitală.
Manifestanţii continuă să scandeze "Colectiv, Colectiv", "Afară, afară cu mafia din ţară", "Solidaritate" şi "România, trezeşte-te" şi au pancarte pe care scrie "Deşteaptă-te, române, că ai început să mori pe bune", "Punctul 8 de la Timişoara, depolitizarea justiţiei" şi "Şcoli, nu catedrale".
UPDATE 19.50 Protestatarii au blocat bulevardul Bălcescu.
UPDATE 19.30 Aproximativ 500 de oameni s-au adunat în jurul fântânii de la Facultatea de Arhitectură, în vreme ce alţi 400 se află în faţa Teatrului Naţional.
Sâmbătă (7 noiembrie), în jurul orei 19.00, bucureștenii au continuat să se adune în Piața Universității, ca şi în zilele precedente, în urma mobilizării pe paginile de socializare, pentru a continua lupta împotriva corupției. Totul a început de la tragedia produsă vineri seară (30 octombrie) în Clubul colectiv, unde 41 de persoane au murit, până în prezent, și peste 140 au fost rănite în urma unui incendiu de proporții. Aflând faptul că localul nu deținea autorizație pentru desfășurarea show-ului pirotehnic, românii au început să se revolte față de corupția din țară şi au reuşit să dea jos guvernul.
Klaus Iohannis nu a precizat ziua şi ora când va merge la proteste
În urma consultărilor de vineri cu societatea civilă, preşedintele Klaus Iohannis a spus că va merge şi el printre manifestanţii din Piaţa Universităţii, dar nu va anunţa nici ora, nici ziua, pentru că nu vrea să facă din discuţiile cu oamenii din stradă un eveniment media. El a mai afirmat că vrea să vadă ce spun oamenii simpli şi ce aşteptări au de la preşedinte.
Marţi, după cele trei zile de doliu naţional şi după un marş al tăcerii în memoria victimelor de la Colectiv, oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi exprima revolta. Peste 25.000 de persoane au manifestat animate de acelaşi gând: duşmanul comun - corupţia, iar schimbarea trebuie să aibă loc de acum.
Protestele au continuat miercuri, joi şi vineri, când în Piaţa Universităţii au ieşit în stradă zeci de mii de persoane. De asemenea, mii de oameni au protestat şi în marile oraşe, cerând schimbarea clasei politice.