Românii se pot lăsa de fumat și prin metoda hipnozei

Ultima actualizare:

    Cel puțin fiecare al treilea locuitor al planetei este în prezent un fumător înrăit, conform statisticilorfoto: 123RF
Cel puțin fiecare al treilea locuitor al planetei este în prezent un fumător înrăit, conform statisticilorfoto: 123RF

Fumătorii, dar nu numai ei, știu déjà că pasiunea lor pentru tutun este una dintre cele mai nocive epidemii la ora actuală, clasându-se pe locul doi într-un top al cauzelor generatoare de deces. Pe primul loc, la mică distanţă, rămân bolile cardio-vasculare. În ultimii ani însă metoda renunțării la tabac cu ajutorul hipnozei câștigă din ce în ce mai mult teren.

Pe de altă parte, un studiu realizat de Centrul de Marketing şi Prognoză Socială din România arată că șapte din zece fumători își propun să se lase de fumat, dar 60% nu reuşesc să scape de acest viciu.

Specialiştii de la Asociaţia Română de Hipnoză susțin însă că se află în posesia unei metode, eficientă şi rapidă, prin care reușesc să-i determine pe fumători să renunţe la acest obicei foarte dăunător pentru sănătatea lor. Ba chiar fac acest lucru de câțiva ani buni. Secretul acestor tehnici constă în identificarea cauzei primordiale a stresului interior, întipărit în subconştientul fiecăruia, care ne provoacă să fumăm din ce în ce mai mult, și de care se poate scăpa destul de repede.

Specialiștii cred că autosugestia e bună, dar nu și suficientă în renunțarea la fumat“Studii ale unor institute prestigioase din întreaga lume arată că autosugestionarea are o rată de succes foarte mică... ceea ce e corect, dar totuşi incomplet. Într-adevăr, autosugestionarea nu ar fi eficientă câtă vreme este realizată doar la nivel de minte conștientă. Dacă eu îmi spun mereu: Mă las de fumat, mă las de fumat, mă las de fumat... dar la nivel profund, subconștient nu am accesat nevoia care mă face să fumez, atunci nu am făcut decât să mă păcălesc şi nu voi reuşi să mă las de fumat. În cel mai bun caz voi renunţa pentru scurt timp dar mă voi întoarce la acest viciu destul de repede”, afirmă Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.„Nevoia de a fuma are la bază o cauză emoțională, adaugă același Eugen Popa. Este nevoia de a satisface o dorință interioară necunoscută minții conștiente. Cei mai mulți oameni declară că fumează pentru a se relaxa, social, din obișnuiță sau din plăcere. Este totuși imposibil ca doar aceste patru, cinci motive să fie singurele cauze care fac ca peste două miliarde de oameni, din totalul celor șapte, să se apuce de fumat. Cauza este întotdeauna una profundă, personală, emoțională și, de cele mai multe ori, necunoscută fumătorului”.           Ca să scăpăm de fumat, trebuie descoperit stresul interior ce provoacă această nevoieÎn opinia specialistului menționat mai sus, mulţi oameni nu reuşesc să se lase de fumat deoarece privesc acest obicei ca fiind unul de sine stătător și nu ca ceea ce este de fapt cu adevărat: o reacție de auto-apărare față de stresul interior, de angoasă, anxietate etc.

“Fumatul este un rezultat, nu o cauză. Unii fumează pentru că sunt nervoşi, deci trebuie să identifice cauza nervozităţii lor, alţii fumează pentru că se simt singuri, deci trebuie să descopere şi să rezolve factorul care-i determină să se simtă aşa”, consideră specialistul. “Dacă factorii de stres, care au declanşat prima dată acest obicei, nu au fost descoperiţi şi rezolvați, omul va folosi fumatul ca răspuns la orice factor de stres. În timp, factorii de stres se vor înmulţi, iar fumătorului îi va fi din ce în ce mai greu să se lase de fumat deoarece aceşti stimuli nocivi îi vor ocupa tot timpul”, concluzionează Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.Ce pași trebuie urmați pentru a scăpa de fumat?

Există mai multe tehnici care ne ajută ca un prim pas, în a controla aceste impulsuri interioare de a fuma.

Atunci când simți că vrei să fumezi, așteaptă un minut înainte de a face asta;Dacă totuși continui să fumezi, mărește cât mai mult timpul până aprinzi țigara și tragi din ea. Prelungește fiecare gest în parte.Trage un fum și apoi așteaptă 30-60 secunde până îl tragi pe al doilea.

Eugen Popa mai spune că aceste metode sunt doar „de avarie”. Adevărata eliberare, avertizează el, constă în identificarea cauzei sau cauzelor primordial.

Iar acest lucru se poate realiza extrem de ușor folosind tehnici cum ar fi regresia hipnotică, tehnica centru, tehnica resurselor interioare, pentru care ai nevoie de părerea specialistului. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net