Românul care s-a luptat cu teroriștii, în Londra, abandonat de toată lumea
Florin Morariu, românul care lucra la o brutarie din centrul Londrei şi care s-a bătut cu cei trei terorişti în timpul atacului de la Podul Londrei din iunie anul trecut, susţine că se simte abandonat de către autorităţile britanice.
Florin Morariu, cel care în timpul atacului din 3 iunie anul trecut a ajutat mai mulţi oameni să se ascundă în brutăria sa iar apoi a dat singur piept cu cei trei atacatori înarmaţi cu cuţite, denumit „eroul cu făcăleţ“, a afirmat că de atunci a suferit de sindromul post traumatic (PTSD) şi că se simte „ca şi cum nimeni nu-l ajută”. Autorităţile britanice au promis să ofere sprijinul necesar tuturor celor afectaţi, scrie adevarul.ro.
Opt persoane au fost ucise în atacul de la Podul Londrei, atunci când trei trei bărbaţi au intrat cu o furgonetă în pietonii aflaţi pe pod, iar apoi s-au lansat într-un atac cu cutiţe în zona Pieţei Borough.
Ulterior atacului terorist, Florin Morariu a fost nevoit să părăsească apartamentul în care locuia după ce proprietarul i-a cerut acest lucru de frica unor noi atacuri din partea susţinătorilor organizaţiei teroriste Statul Islamic, organizaţie ce a revendicat atacul din 3 iunie 2017. Astfel, Morariu s-a întors în România unde a urmat un tratament de consiliere psihologică şi a încercat să-şi reclădească viaţa. Eroisimul de care a dat dovadă Morariu în acea seară a fost lăudat chiar de către premierul Theresa May în discursul ţinut în Parlamentul britanic, însă românul a afirmat că „nu avea nevoie de aceste laude, ci de un ajutor real”, a scris adevarul.ro.