S-a decis: Vacanţa de 1 mai se prelungeşte

S-a decis: Vacanţa de 1 mai se prelungeşte

Ultima actualizare:

    De Litoralul autohton se pare  că sunt ataşaţi  doar tinerii
De Litoralul autohton se pare că sunt ataşaţi doar tinerii

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, hotărârea prin care ziua de luni 30 aprilie 2012 este declarată zi nelucrătoare în sectorul public, astfel încât să fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia Sărbătorii de 1 Mai, au declarat surse oficiale pentru Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Ministerul Dezvoltări Regionale şi Turismului, Bogdan Oprea, a declarat, în urmă cu o săptămână, că Guvernul a discutat, miercuri, posibilitatea ca bugetarii să nu lucreze pe 30 aprilie, pentru a se prelungi astfel minivacanţa de 1 Mai, o decizie urmând să fie luată în această săptămână.

"MDRT susţine această iniţiativă, pentru că ar duce la creşterea circulaţiei turistice de 1 mai şi la un număr mai mare de zile petrecute de turişti în staţiuni", a adăugat Oprea.

Bugetarii sunt liberi marţi, 1 mai, şi dacă nu ar lucra nici luni, 30 aprilie, ar avea patru zile libere consecutive. Premierul Ungureanu a declarat ulterior, că ziua de luni 30 aprilie 2012 va fi declarată zi nelucrătoare în sectorul public şi urmează să fie recuperată ulterior, într-o sâmbătă din luna mai.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
e2004d67 c34d 4515 aa07 1c1a4df70528 jpg
scrisori în închisoare jpg
bloc explozie rahova facebook ciprian ciucu jpg
stațiune schi Austria jpg
poliția jpeg
obiect spatial minnesota facebook jpg
banner burger jpg
pod brazilia jpg
image
image