S-a deschis Târgul de Turism al României de la Romexpo. Care sunt cele mai bune oferte

Nu știi ce să faci cu timpul tău liber sau în concediu? Cauți cea mai bună ofertă pentru distracție sau ești gata de noi provocări? Târgul de Turism al României organizat în perioada 20-23 februarie la Complexul Romexpo din București este cea mai bună soluție. Evenimentul se desfășoară pe o suprafață de 12.000 mp și reunește 190 de expozanți din țară și din străinătate. Unele firme au ales să participe fizic la târg, în timp ce altele au lansat programe online cu reduceri speciale. 

Târgul de Turism al României, principala întâlnire a domeniului
Târgul aduce la Romexpo mii de oameni. Foto: targuldeturism.ro

Printre organizatori se află și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), organizația celor mai puternici „actori” din acest domeniu Evenimentul are loc în Pavilionul B2 al Centrului Expozițional. Această ediție aduce ca noutate prezența unui număr record de firme de turism din țări străine: Bulgaria, Cipru, Egipt, Grecia, India, Israel, Italia, Polonia, Republica Cehă, Republica Moldova, Turcia, Ungaria. 

Cum se face accesul la Târgul de Tursim al României 

Programul de vizitare al Târgului de Turism al României este următorul: 20 – 22 februarie, în intervalul orar 10:00 – 18:00, respectiv 23 februarie, în intervalul orar 10:00 – 16:00. Detalii suplimentare despre eveniment și participanți pot fi găsite pe site-ul oficial al târgului, www.targuldeturism.ro. Prețul biletului de acces este de 20 de lei. Acces gratuit pe baza înregistrării în Aplicația ROMEXPO, disponibilă în Google Play și App Store. 

La Târgul de Turism al României își fac reclamă și diferite regiuni
Sunt la modă ofertele turistice care oferă redescoperirea tradițiilor. Foto: targuldeturism.ro

Care sunt tendințele turistice ale lui 2025 

Din punct de vedere al turistului român care vrea să călătorească în țară, este mult mai mare cererea turiștilor pentru experiențe cât mai autentice, în acord cu natura, iar de real succes se bucură cele gândite direct cu autoritățile locale. Din ce în ce mai mulți români sunt interesați de festivaluri, gastronomie și tradiții populare. 

Antalya așteaptă turiștii români de Paști
Agenția oferă super oferte în Antalya de Paști, vremea anunțându-se frumoasă

Paralela 45 

Agenția Paralela45, unul din liderii din domeniu, organizează un „târg în târg”. Astfel în perioada Târgului de Turism București, agenția a lansat “Travel Fest by Paralela45”, târg de turism online. Principalele destinații din ultimii ani alese de români pentru vară, Turcia, Grecia, Spania, Italia, Portugalia, Cipru, Egipt sunt prezente cu oferte reduse cu până la 45% și pot fi cumpărate și în rate fără dobândă.  

Pentru sărbătorile pascale, Paralela45 propune călătorii în Japonia, Malaezia – Singapore, Thailanda, Vietnam – Cambodgia, Uzbekistan, Mexic, Coreea de Sud și Insula Jeju, Țările Baltice sau pentru descoperirea Franței Medievale, cu prețuri de la 985 de euro/persoană, în funcție de durată și program. Agenția organizează zboruri charter și pentru vacanța de Paște, în Creta, Hurghada, Antalya, sejururile având prețuri de la 482 de euro/persoană, în funcție de destinație și hotel. Cel mai mic preț pentru vacanța de Paște pe zbor charter în Creta, din 17 aprilie, e de 482 de euro/persoană, la un hotel de trei stele. Sejurul de Paște în Hurghada, cu zbor charter din 17 aprilie, costă de la 750 de euro/persoană. 

Vacanța de Paște se poate petrece și într-un circuit în Europa sau pe alt continent. Oferta de Paște cuprinde călătorii în Japonia, Malaezia - Singapore, Vietnam – Cambodgia, Uzbekistan, Argentina – Uruguay – Brazilia, Coreea de Sud și Insula Jeju, cu o durată de cel puțin opt zile și prețuri de la 1.910 euro/persoană. Sunt oferte și în Țările Baltice, Munchen – Nuremberg, Franța Medievală, Polonia, Tunisia, Iordania, Egipt, Malta, vacanțe de cel puțin șase nopți, cu prețuri de la 945 de euro/persoană.  

Cel mai ieftin circuit din sezonul 2025 costă 199 de euro/persoană. Este o vacanță de trei nopți la Istanbul, cu transport autocar. 

Cel mai mic preț pentru un pachet pe cursă charter în sezonul 2025, 325 de euro/persoană, este pentru o vacanță de o săptămână în Heraklion/Creta, la un hotel de trei stele, pe cursa de la Brașov, din 3 iunie 

Bibi Touroperator  

Agenția este prezentă fizic la târg cu programul "Înscrieri Timpurii" cu reduceri consistente care ajung până la -45% din valoarea pachetului standard. 

-„BIBI CampFest”, un festival dedicat familiilor, care se va desfășura în minivacanța de Rusalii, în perioada 06-09.06.2025, în Munții Buzăului. Pe perioada târgului, turiștii beneficiază de reduceri care ajung la -45% din tariful standard, un pachet complet putând fi achiziționat cu 310 lei reducere față de prețul standard de 690 lei, respectiv cu numai 380 de lei pentru un adult. Prețul de ofertă pentru copii este de 190 lei pentru un copil 6-14 ani (reducere 150 lei față de prețul standard de 340 lei) și 85 lei pentru un copil de 2-5 ani (reducere de 65 lei față de prețul standard de 150 lei) 

- "BIBI Kids Camp", un eveniment pentru cei mai mici exploratori, cu vârste cuprinse între 8 si 12 ani. Cele două sesiuni se vor desfășura la sfârșitul lunii iunie și august în același loc îndrăgit din Munții Buzăului, Vibe Camp.  

-Tarifele pentru Deltă, în prima săptămână din vacanța de vară, pornesc de la 406 lei de persoană/3 nopți, fără servicii de masă la o pensiune de 3* din Sulina și ajung la 1077 lei/persoană/3 nopți cu mic dejun și 15%  

reducere până la sfârșitul lunii aprilie, la un hotel de 5* din Crișan.  

-Pe litoral, ofertele pentru prima lună de sezon estival plecând de la 182 lei/persoană pentru 5 nopți de cazare, fără servicii de masă, la un hotel de 2* din Eforie Nord și pot ajunge la 3264 lei/persoană/5 nopți de cazare cu servicii all inclusive și reducere de 38% până la sfârșitul lunii martie, pentru un hotel de 5* din Mamaia.  

-La munte, în perioada Sărbătorilor Pascale, ofertele încep de la 527 lei/persoană pentru un sejur de 3 nopți cu mic dejun în Predeal și ajung la 1884 lei/persoană pentru un sejur de 3 nopți în Sinaia, cu demipensiune, meniu tradițional și program artistic live. Cele mai căutate stațiuni sunt cele de pe Valea Prahovei și Poiana Brașov.  

-Pentru doritorii de concedii la spa sau zone balneo, pentru perioada Sărbătorilor Pascale tarifele pleacă de la 395 lei/persoană pentru 3 nopți de cazare cu mic dejun inclus în Călimănești Căciulata și ajung până la 2530 lei/persoană/3 nopți, cu demipensiune, prânz tradițional de Paște, selecție de băuturi și program artistic pentru un hotel de 5* din Băile Felix.

Egiptul devine din ce în ce mai mult o destinație favorită a românilor
Una din ofertele șoc ale târgului vine de la Dertour: muncă de la plajă în Egipt. Foto Dertour

Dertour  

Celebrul tour operator a pregătit reduceri de Early Booking de până la 61%* pentru sezonul estival 2025. Printre altele, cu ocazia Târgului de Turism, Dertour lansează și un pachet inedit, „Work from Egipt”, care presupune 30 de nopți All Inclusive în Egipt, la 1299 de eur de persoană, în cameră dublă, în resort-uri de cinci stele din Hurghada. Oferta li se adresează celor care sunt dornici să îmbine utilul cu plăcutul și pot lucra remote, pentru o lună, în afara țării. Alături de cazare, pachetul include zborul tur-retur, cu bagaj de cală și transferuri. Programul este disponibil în intervalul 1 martie – 31 mai. Accesul la rețeaua WiFi este gratuit în perimetrul hotelurilor, astfel că sarcinile de serviciu pot fi duse la bun sfârșit cu ușurință și de la piscină. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dieta - alimente sanatoase - peste - nuci  fructe - legume FOTO Shutterstock
Muste insecticide larvicide capcane scaled jpg
euro valuta bani pixabay jpg
janaina prazeres instagram jpg
casa1 jpeg
tren jpg
carte pexels jpg
rosii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net